Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece gafe ale lui Obama

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 3 septembrie 2008 ·

Discursul candidatului democrat pentru preşedinţia Statelor Unite, Barack Obama, este, aşa cum l-au perceput analiştii politici, unul bun. Însă, există şi anumite lacune care ţin, în special de diplomaţie şi de, se pare, o prea mare încredere a acestuia în şansele sale. Acuzat de populism în repetate rânduri, Obama a gafat cu privire la situaţia relaţiilor Americii cu statele cu care, în prezent, se află în conflict sau cu care are relaţii diplomatice tensionate. Sursa: Reuters 1. Renegocierea Tratatului de Liber Comerţ Nord American

Declaraţia lui Obama: ”Mă voi asigura că vom renegocia... Cred că este nevoie să luăm măsuri speciale în scopul atingerii stanardelor de muncă şi de viaţă care se impun”.

Cleveland, 26 februarie 2008-09-03

Cu ce a greşit: Pentru renegocierea tratatelor comerciale este nevoie de mai mulţi ani, iar Mexic şi Canada vor încerca, cu siguranţă, să obţină noi concesii care să le favorizeze în cadrul noii runde de negocieri.

Obama are dreptate să spună că o mai mare dezvoltare economică va împiedica imigraţia ilegală din Mexic. Însă, el greşeşte crezând că prin noi termene impuse Tratatului ar putea schimba ceva în acest sens.

2. Se opune Tratatului de Liber Comerţ între Statele Unite şi Columbia

Declaraţia lui Obama: ”Şi eu mă voi opune Tratatului de Liber Comerţ cu Columbia, în cazul în care preşedintele Bush insistă ca acesta să ajungă pe masa Congresului din cauza violenţelor care au loc între sindicatele columbiene şi care duc la subminarea drepturilor la muncă pe care noi am insistat să le includem în Tratat”.

Philadephia, 2 aprilie 2008

Cu ce a greşit: Deşi Obama se pronunţă vehement împotriva violenţelor în muncă, rata criminalităţii în rândul sindicatelor din Columbia a fost, anul trecut, de 4 la 100.000, cu mult mai scăzută decât rata criminalităţii în general.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 2 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 41 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 6 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 9 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum o ora
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°