Nu mai e pentru nimeni o noutate faptul că recrutorii, chiar şi cei din România, caută să afle mai multe informaţii despre candidatul care se prezintă la interviu pentru un loc de muncă. Şi pentru asta, se folosesc de instrumentele de social media, precum conturile de Facebook, Twitter, Pinterest sau LinkedIn, potrivit Economica.net.
Mihaela Forgaciu, specialist în resurse umane şi proprietara agenţiei HR Embassy, îi sfătuieşte pe cititori cum trebuie să-şi optimizeze profilul de Facebook şi ce caută recrutorii atunci când se folosesc de profilele de pe Facebook.
Ce caută mai exact recrutorul? La ce se uită?
Din zeci sau sute de CV-uri, angajatorii fac o listă scurtă cu posibilii candidaţi care ar putea să fie invitaţi la interviu. „După ce m-am uitat pe CV, mă duc pe contul de Facebook şi o urmăresc. Ce poză şi-a pus la profil, după care mă uit un pic şi la celelalte fotografii. Ce văd? Din toate fotografiile ei, observ că este o persoană care a decis să pună aici poze de la evenimente. Observ că evenimentele sunt nişte evenimente serioase. Deci sunt petreceri vesele, cu oameni seriosi, e ok. După care văd că are poze din vacanţă. Bun. Văd că a călătorit, ceea ce îmi spune că are un nivel material ok. Văd a a făcut nişte poze interesante din Egipt. E ok. Nu m-a deranjat nimic. Nu are poze obscene. Asta caută de fapt angajatorul: lucruri penibile. După fotografii, recrutorii se mai uită pe scurt la câteva comentarii, iar dacă exprimă poziţii foarte vehemente, atunci poate fi declasată”, a declarat Forgaciu pentru Economica.net.
Întrebarea despre fotografia sau comentariile pe Facebook
Candidatul nu va scăpa însă de întrebarea referitoare la o fotografie sau la anumite comentarii pe care le-a publicat pe Facebook, chiar în timpul interviului. Mihaea Forgaciu ne oferă două astfel de exemple. O candidată a fost la o petrecere organizată de