Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mult zevzeci decît deştepţi

Publicat in Dilema Veche, joi 21 ianuarie 2010 ·

„Mi se zice Ghimpl-netotul. (…) În şapte feluri mi s-a spus, ca lui Ietro, cel din Biblie: nătîngul, nerodul, prostălăul, neghiobul, tontul, nătărăul, netotul. (…) Unde se vedea prostia mea? În uşurinţa cu care puteam fi prostit.“ Personajul lui Isaac Bashevis-Singer se dovedeşte a fi pînă la urmă un ingenuu. Un prost, de bun ce este. Definiţia de dicţionar a prostiei pare a fi departe de miile de instanţe ale acesteia. Citatele despre prostie (majoritatea) au probabil darul invers de a vă face să rîdeţi în hohote de autorii lor. Şi asta mă duce cu gîndul la izvoditorii de maxime, la enunţătorii de adevăruri absolute, la cei lipsiţi de îndoială, la enunţurile grave şi implacabile. Probabil cea mai enervantă dovadă de prostie: certitudinea-beton. Omul cu certitudini nu acceptă variaţiuni, iar atunci cînd pare că le acceptă, disimulează. O să vedeţi asemenea personaje printre jurnaliştii intimi (atenţie, clişeu!) „laboratoarelor puterii“. O opinie străină va fi primită cu un zîmbet amuzat; drept răspuns vi se va ridica un colţ de perdea cît să zăriţi fulgerător doar un contur de realitate ruşinoasă, alambicată… cortina se va lăsa la loc. Adevărul adevărat se completează cu lăbărţarea pe scaun, posibil un oftat. E apoi prostia inovatoare, mereu proaspătă. Vă va surprinde întotdeauna. Iar cînd nu vă afectează direct, probabil că vă amuză. Recent încheiata campanie pentru prezidenţiale a dăruit cîteva exemple care te lasă vecin cu perplexitatea.

Mai departe, prostia aplicată e însoţitorul fidel al cotidianului. E zăpada aruncată de pe stradă pe trotuar, apoi iar pe stradă şi iar pe trotuar. E muncitorul care sapă o groapă, sparge o ţeavă de apă şi încearcă s-o lege cu un plastic care-i bufneşte în faţă. Şi pentru că e aplicat, găseşte următorul remediu într-o bandă adezivă de hîrtie.

Prostia aplicată „e atunci cînd“ singurul loc unde îţi faci revizia tehni

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 5 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 4 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 6 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 3 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 7 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 6 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 6 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°