Egiptul este din nou scena unor revolte de stradă sângeroase, soldate în ultimele zile cu 22 de victime. Străzile egiptene arată la fel ca în februarie, când protestele au dus la căderea preşedintelui Hosni Mubarak. Sursa: Reuters
De data aceasta, egiptenii cer ca armata să renunţe la putere, cu doar o săptămână înaintea alegerilor parlamentare, programate pe 28 noiembrie.
„Armata nu e cu noi”
Din nou, ca în februarie, analiştii egipteni văd similarităţi cu România. Dacă atunci ei spuneau că Egiptul trecea printr-o revoluţie precum cea română din 1989, acum Piaţa Tahrir a acestor zile este asemănată cu Piaţa Universităţii din anii '90, în timpul mineriadelor.
Jurnaliştii egipteni pun semnul egal între minerii români, neocomuniştii de după '89 şi forţele de ordine egiptene, pe fondul unei scene politice departe de a se fi împrospătat cu adevărat după revoluţia din februarie. „Factorul comun în România şi la noi este că principalii jucători, după revoluţie, au fost persoane din vechiul regim. La dumneavoastră, liderul care a dominat anii '90 a fost un vechi membru al regimului Ceauşescu”, consideră Yehia Ghanem, de la ziarul „Al Ahram”. Este tocmai ceea ce reclamă protestatarii din Piaţa Tahrir: reminiscenţe ale regimului Mubarak, adică armata.
Revoluţia continuă
În Piaţa Tahrir, protestatarii spun că revoluţia nu s-a terminat, pentru că doar Mubarak a căzut în februarie, însă regimul nu s-a schimbat, o dictatură a fost înlocuită cu alta, practicile armatei, susţin demonstranţi, sunt la fel de represive, aparatul poliţienesc funcţionează la fel de bine şi fără Mubarak iar Consiliul Suprem al Armatei încearcă să obţină o constituţie confortabilă, care să ţină armata departe de controlul popular.
Protestatarii sunt revoltaţi de insistenţa armatei ca avantajele de care se bucură militarii, de l