Marian Iancu a spus că fundaşul a meritat sancţiunea, dar spune că şi câţiva dinamovişti trebuiau eliminaţi Mai mulţi nervi şi agitaţie au fost înainte şi după meciul de
Marian Iancu a spus că fundaşul a meritat sancţiunea, dar spune că şi câţiva dinamovişti trebuiau eliminaţi
Mai mulţi nervi şi agitaţie au fost înainte şi după meciul de sâmbătă dintre Dinamo şi Poli, scor 1-1, decât în timpul partidei.
Starea conflictuală le-a fost insuflată şi jucătorilor, care l-a final s-au îmbrâncit pe teren, "câinii" solicitând două penalty-uri neacordate pe final. Alexa a văzut iar roşu în faţa ochilor, fiind eliminat. Puţinii spectatori au avut parte şi de fotbal, dar mai ales de o nouă execuţie de magician, marca Cristea.
La final, tehnicianul campionilor, Walter Zenga, a părut mulţumit de acest rezultat de egalitate: "Suntem bine, avem 24 de puncte. Ţinem aproape de locul întâi. De băieţi sunt mulţumit. Vom lupta până la sfârşit şi Dinamo va lua titlul". Italianul nu a ratat ocazia de a-şi lua adversarii peste picior, pe care i-a acuzat la finalul partidei: "Mă bucură enorm că adversarii se pupă şi se îmbrăţişează pentru un punct cu noi. Înseamnă că suntem tari".
Prestaţia brigăzii de arbitri a enervat ambele tabere. "Am avut două penalty-uri, am dominat tot meciul, dar arbitrii au fost croiţi pe noi. Am fost băieţi buni, am tăcut, dar să vedeţi ce presiune vom pune noi de acum pe arbitri", a spus, vizibil iritat, Borcea.
"Nu sunt mulţumit de arbitraj pentru că mi s-a confirmat ce am spus înaintea meciului. Au fost faulturi în urma cărora noi am fost avertizaţi şi dinamoviştii, nu. Recunosc, Alexa a fost eliminat corect, dar trebuia ca şi jucători de la ei să fie eliminaţi. Am fost vânaţi", a conchis şi Iancu. Starea generală a fost sintetizată de antrenorul bănăţenilor, Dusan Uhrin: "Au fost multe decizii controversate ale arbitrulu