Forţa Civică se apucă de coagularea Dreptei fără democrat-liberali. La Colegiul Director al FC de astăzi, colaborarea cu PDL nu fi gurează ofi cial pe agendă Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
În timp ce democrat-liberalii îi transmit lui Mihai Răzvan Ungureanu că se cam grăbeşte în problema stabilirii candidatului la prezidenţiale, Forţa Civică îşi face planuri de coagulare a dreptei fără PDL. Aşa arată, la o lună după alegerile parlamentare, relaţiile dintre foştii parteneri din cadrul ARD.
Colegiul Director al Forţei Civice se reuneşte astăzi la Braşov, la finele unei săptămâni în care preşedintele formaţiunii, Mihai Răzvan Ungureanu, a fost ţinta unor critici mai directe sau mai subtile din partea partenerilor din zona dreptei politice. Nu este de mirare, aşadar, că agenda discuţiilor de la Braşov, aşa cum arăta ieri, nu cuprindea deloc problema colaborării cu PDL.
Figurează, în schimb, colaborarea cu alte formaţiuni mai mici de dreapta, în scopul coagulării unui pol în jurul Forţei Civice. Secretarul general al FC, Ştefan Pirpiliu, nu crede că, în prima parte a anului, ARD va funcţiona ca o alianţă. Lăzăroiu, despre MRU: "O virgulă în politica românească". VEZI replica lui MRU
„Ne vedem de ale noastre”
„Deocamdată, fiecare trebuie să ne vedem de drumul nostru. Ei au anunţat că vor avea un congres. Trebuie să-i lăsăm să-şi lămurească lucrurile în intern şi după aceea vom vedea. Am văzut că au fost nemulţumiţi de decizia de constituire a ARD, care, din punctul nostru de vedere, a funcţionat acceptabil”, declară acesta.
Întrebat dacă eventuala Convenţie Naţională a PDL, care ar urma să aibă loc în mai, nu împinge prea departe momentul clarificărilor, Pirpiliu a spus: „Noi nu aşteptăm până în mai, ne vedem de ale noastre, vrem să aducem oameni care să producă, împreună, scânteia renaşterii Dreptei. Dorim ca Forţa Civică să reprezinte un pol de c