Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istoria din subteran - Slanic Prahova

Publicat in Jurnalul, miercuri 14 septembrie 2005 ·

REPORTER IN MINA Cand spui Slanic Prahova, simti, parca, gustul stiut al sarii! Nimic mai normal, pentru ca localitatea e cunoscuta, in primul rand, datorita zacamantului de sare exploatat de peste trei secole. "Inceputurile, ne spune seful de formatie Costin Nicolescu, care accepta sa ne insoteasca in galeria sapata la 200 de metri sub pamant a Minei Unirea, sunt legate de spatarul Mihai Cantacuzino, care a cumparat mosia Slanic. Prima exploatare a functionat din anul 1688. In 1943 s-a trecut la Salina Unirea. De aici s-a extras sare pana in 1970, cand mina a intrat in circuitul turistic si balnear"…

Ajungem. Usile liftului se deschid catre spatiul imens, impachetat in sare, al Minei Unirea. Salina e alcatuita din 14 camere cu profil trapezoidal de 54 m inaltime. "Inchipuiti-va ca de aici s-au excavat 2,9 milioane metri cubi de sare gema!", ne spune inginerul Nicolescu. Suntem la 200 de metri sub pamant, temperatura e de 13 grade (constanta tot timpul anului), presiunea - de 730 mm si ne functioneaza telefonul mobil. Ne amestecam printre cei 300 de vizitatori care se plimba prin mina asa cum s-ar plimba in Piata Revolutiei sau pe faleza din Constanta. Insotitorul nostru ne spune ca germanii care vin aici au sugerat deschiderea unui hotel. Ideea a fost buna, dar n-a fascinat inca un sponsor. Cei mai impresionati de imperiul sarii de la Slanic sunt asiaticii, care intra in mina si pun limba pe pereti ca sa se convinga ca tot ce vad e numai si numai sare…

Iesim la suprafata pentru a sta de vorba cu altcineva: inginerul-sef al exploatarii, Adrian Sarmasi. De la el aflam ca sarea pe care o punem noi pe masa, de obicei, e sare recristalizata. "Consumatorul apreciaza sarea doar dupa gradul ei de alb. Trebuie insa sa stiti ca sarea gema, neprelucrata, este mult mai sanatoasa. E nepoluata si inglobeaza cantitati mici de argila, benefice pentru sanatate. Sarea

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 5 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 7 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 12 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 8 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 5 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 8 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 12 ore
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°