Comisia Parlamentară de anchetă a cheltuielilor de la Ministerul Turismului aşteaptă astăzi spre audiere reprezentanţii firmelor Clir Media, DBV House şi Media Investments. Printre infracţiunile enumerate de semnatarii sesizării se numără refuzul de a trimite toate documentele solicitate la comisie, refuzul de a participa la audieri, dar şi interzicerea prezenţei angajaţilor din Ministerul Turismului la audieri. Deputaţii PSD au depus miercuri la Parchet şi două plângeri penale: una împotriva ministrului Finanţelor, Gheorghe Pogea, care a dispus retragerea de la comisie a unui document trimis de minister, şi alta în care se cere începerea urmăririi penale a celor care au efectuat interceptările ilegale de la comisie.
În acest ultim caz, au precizat deputaţii PSD, este vizat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, acuzată că nu a dispus măsurile necesare pentru clarificarea acestei situaţii.
TREI ANCHETE LA COMISIA DE ANCHETĂ
La scurt timp după anunţul deputaţilor PSD privind depunerea unor plângeri penale la Parchet, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a ieşit public cu explicaţii. Anastase a susţinut că, în cazul interceptărilor ilegale de la comisia de anchetă, ea a acţionat în limitele mandatului său. Totodată, ea a direcţionat responsabilitatea gestionării situaţiei şi către colegii săi din conducerea Camerei care trebuiau să asigure permanenţa pe durata vacanţei parlamentare.
Pentru a-şi susţine afirmaţia, Anastase a reluat filmul evenimentelor după apariţia în media a înregistrărilor de la comisia de anchetă în cazul Udrea şi a amintit că, potrivit atribuţiilor sale, a cerut convocarea unui Birou Permanent la data de 19 august pentru a discuta raportul secretarului general care investigase cazul. Din cauza lipsei de cvorum însă, a subliniat Anastase, respectivul Birou Permanent nu s-a putut întruni. În ac