Traim - cei mai multi dintre noi - intr-un adevarat lant trofic al umilirii. Iar aceasta realitate cotidiana care-si respira normalitatea prin saloanele spitalelor sau isi poarta cu seninatate pasii prin coridoarele primariilor, a fost hranita de mentalitati seculare foarte bine sustinute de expresia "a uitat de unde a plecat".

Umilinta varstnicilor in fata indolentei oficiale, a elevilor in fata ipocriziei dascalilor, dar si invers in multe cazuri; frustrarea tanarului sau a adultului care-si urmareste idealul si-l vede murdarit de prevalenta compromisului, toate acestea au o istorie indepartata. Istoricii reclama de putina vreme (desi adevarul istoric are o vechime considerabila) originea cumana a boierimii autohtone, straina in abisurile sale sufletesti fata de aceia pe care-i guvernau. Intre obiceiul de dominium utile (folosirea bunurilor, inclusiv a feudei), dupa fantezia si puterea de intelegere a stapanului cuman fata de localnicul diferit ca limba si structura sufleteasca si indolenta la fel de medievala a latifundiarului de peste cinci secole, nu pare a fi trecut nici o secunda la scara istorica.

Iata o descriere de la 1859, la zece ani dupa revolta innoitoare a pasoptistilor, a realitatilor cotidiene infeudate unor practici al caror suflu il simtim pe alocuri si azi: "Gasim o stare de lucruri cu totul primitiva si barbara. Abisurile si arbitraritatile cele mai revoltatoare erau considerate ca egale. Regula si ordinea care conduc societatile moderne in afaceri erau necunoscute si inlocuite de bunul plac si arbitrariul autoritatii mari si mici si nu mai putin a clasei privilegiate. Ignoranta cea mai mare se intindea in aproape toate straturile societatii; instructia se marginea la straturile boierilor numai. In familiile lor aveau dascali greci, mireni sau calugari mai mult sau mai putin invatati... iar taranii erau tratati ca robi atat de autorit