Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politia nu a descoperit nici un caz de contrabanda sau trafic de droguri in portul Constanta

Publicat in Adevarul, vineri 18 februarie 2005 · ·

Timp de mai bine de un an de zile, in Constanta, cel mai mare port al tarii si unul dintre marile porturi ale Europei, politistii nu au instrumentat nici macar un singur dosar privind contrabanda in Timp de mai bine de un an de zile, in Constanta, cel mai mare port al tarii si unul dintre marile porturi ale Europei, politistii nu au instrumentat nici macar un singur dosar privind contrabanda in zona. "Si asta, preciza ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, in timp ce reprezentanti ai Uniunii Europene care monitorizau activitatea in port atrageau atentia asupra gradului mare de risc privind contrabanda si traficul de droguri din port". La randul sau, seful Politiei Romane, chestorul Valentin Fatuloiu, ne-a declarat, ieri, ca Uniunea Europeana a semnalat de multe ori modul deficitar de cooperare interministeriala si institutionala la nivelul autoritatilor portuare. In anul 2004, prin Portul Constanta in special, au fost tranzitate circa 50 milioane tone de marfuri, cu 16,7 la suta mai mult decat cu un an in urma. Din acestea, 20.803.000 tone le reprezinta importurile, iar 2.473.000 tone marfuri aflate in tranzit. Totodata, a crescut volumul marfurilor transportate in conteinere, numai in 2004 acestea atingand cota de 3.878.279 tone. La un asemenea volum mare de tranzit in port, unde se afla, pe langa lucratori ai diverselor servicii din IPJ Constanta, politisti de frontiera, politisti ai Directiei Transporturi, politisti ai Serviciilor de la Crima Organizata, vamesi, alte forte ale serviciilor speciale, abia daca s-au descoperit cateva mii de perechi de pantofi contrafacuti din China si un container sau doua cu produse alimentare al caror destinatar a intarziat sa dea "dreptul" si atunci a fost executat. In prezent, in port exista o comisie europeana care cerceteaza toate neregulile constatate. Pe de alta parte, chestorul Fatuloiu ne-a precizat ca in pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 28 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 2 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°