Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Comisiei SIE: Dacă Meleşcanu are o problemă, să se ducă la CSAT sau la Antonescu

Publicat in Adevarul, miercuri 8 august 2012 ·

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al SIE, Gabriel Vlase (PSD), a declarat, miercuri, că scrisoare directorului SIE, Teodor Meleşcanu, nu se înscrie în atribuţiile acestui for, iar dacă acesta are o problemă cu declaraţiile publice, să i se adreseze preşedintelui interimar.

Întrebat dacă se pune problema convocării Comisiei de control al SIE, urmare a scrisorii adresate de directorul SIE, Teodor Meleşcanu, Vlase a răspuns: "Nu e nicio comisie convocată, pentru că pornim de la un principiu simplu: cel care controlează spune când şi ce controlează, nu cel care e controlat".

Preşedintele comisiei de control al SIE a menţionat că personal nu a văzut vreo problemă în activitatea SIE în ultima perioadă.

"Activitatea serviciului e controlată în permanenţă, până la ultima şedinţă care a avut loc acum vreo lună de zile, înainte de a intra în vacanţa parlamentară. De atunci şi până acum, eu unul, personal, nu am sesizat chestiuni de încălcări a nu ştiu ce legislaţii, Constituţii, cu excepţia faptului că într-adevăr sunt declaraţii publice. Dar astea nu intră în atribuţia Comisiei, deci e problema domniei lui dacă are probleme cu declaraţii publice, nu a mea. (...) Are o problemă domnia lui, să se ducă la CSAT sau să se ducă la preşedinte, că e în subordine directă şi să-şi lămurească ce au de lămurit. Nu aruncă scrisori că ştiu eu Comisia... Ce să facă Comisia?", a mai spus Vlase.

El a mai precizat că subiectul va fi discutat cu ocazia primei şedinţe a Comisiei, dar în acest moment subiectul "nu priveşte Comisia sub nicio formă".

Vlase a susţinut că nu doreşte să comenteze declaraţiile "preşedintelui, indiferent cine e".

"Hotărârea Parlamentului de înfiinţare a acestei comisii are nişte chestiuni punctuale, abuzuri, încălcări constituţionale, cu chestiuni sesizate oficial, nu aşa.. cineva spune, după aia unul trimite scrisori... Sp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri, până joi dimineaţă, în mai multe bazine hidrografice din ţară

News.ro acum 49 minute
Hirdologii au instituit cod galben de viituri pentru râuri din mai multe bazine hidrografice, până joi dimineaţă la ora 08.00. ”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiştii

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 33 minute
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: H. D. Hartmann

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

România, în top 100 cele mai atrăgătoare țări pentru munca în străinătate

Wall-Street.ro acum o ora
România se află pe locul al 89-lea în topul celor mai atrăgătoare destinații de relocare profesională, crescând în clasament față de 2020, când se afla pe locul 92, dar sub ratingul din 2018, când atinsese poziția 78. Bucureștiul în schimb, obține u

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 3 ore
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 49 minute
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum 46 minute
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°