Marea criză economică sau Marea depresiune a secolului XX a început în ziua de 29 octombrie 1929, cunoscută ca „Marţea neagră“, când bursa americană se prăbuşeşte, declanşând haosul pe piaţa financiară internaţională. Cauzele celei mai mari crize economice a secolului trecut sunt aproape identice cu cele ale crizei în care se zbate acum omenirea: investiţiile şi speculaţiile masive la bursă, creditele ieftine, supraproducţia, lipsa ori ignorarea reglementărilor privind activitatea bursieră şi bancară, psihoza consumului. În cei peste 80 de ani care despart criza din 1929 de criza anului 2010, sistemul capitalist a reuşit să învingă regimurile totalitare ale nazismului şi fascismului şi a supravieţuit „războiului rece“, a cărui victimă a fost lagărul comunist. Totuşi, capitalismul se confruntă cu un duşman mult mai puternic, anume cu propria-i esenţă. Lipsit de duşmanii săi naturali, capitalismul a intrat în faza de autodevorare.
Efectele crizei actuale sunt mult mai grave, nu numai prin conţinut, ci, mai ales, prin multiplicarea lor de către instituţiile statale care ar fi fost obligate să le identifice corect şi să le contracareze. SUA şi statele capitaliste ale Uniunii Europene au reacţionat în faţa primului val de falimente şi blocaje financiare, alocând sume imense din rezervele naţiunilor pentru redresarea acelor entităţi economice care se fac vinovate de declanşarea crizei, adică băncilor, agenţiilor de asigurări, companiilor de imobiliare şi marilor corporaţii. Un gest inutil şi păgubos, s-a dat orzul pe gâşte. A făcut istorie stupoarea şi indignarea pe care au provocat-o opiniei publice americane, în noiembrie 2008, directorii de la General Motors, Ford şi Chrysler, care au venit la Washington, culme a cinismului şi a sfidării, cu avioanele private de lux pentru a solicita guvernului american ajutoare de miliarde de dolari pentru refinanţarea companiilor