Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pauză de cafea

Publicat in Jurnalul, joi 10 decembrie 2009 ·

Bucătăria românească, considerată de unii prea rudimentară şi săracă în artificii estetice ca să poată fi aşezată la un loc cu cea franţuzească sau italienească, nu este nici pe departe aşa cum pare la prima vedere. Am descoperit reţete interesante, variate şi complete. Citeam undeva la un moment dat că bucătăria unei ţări este însăşi istoria ei şi a locuitorilor ei.

Şi nu e puţin lucru, deoarece de-a lungul timpului bucătăria românescă a evoluat şi poate concura cu bucătăriile consacrate ale lumii. Să vă dau un exemplu concret! La concursul "Bucătarul de Aur al Bucureştiului - Gastronomie românească modernă - Regândim tradiţia" unul dintre concurenţi, Marilena Pârvu, (am luat un exemplu la întâmplare, pentru că toţi participanţii au fost la înălţime) a preparat un mousse de brânză proaspătă cu verdeţuri din Câmpia Română, aşezate pe o dantelă de cartofi, cu sos de ardei roşu şi salată de ierburi fine; ruladă de spinare de miel de Dobrogea, cu mousse de ierburi aromatice şi piure de păstârnac trufat, iar la desert plăcintă reconstituită din mere proaspete de Voineşti, cu cremă uşoară de frişcă şi mentă în sirop tânăr de portocală confiată. Bucătăria românească, considerată de unii prea rudimentară şi săracă în artificii estetice ca să poată fi aşezată la un loc cu cea franţuzească sau italienească, nu este nici pe departe aşa cum pare la prima vedere. Am descoperit reţete interesante, variate şi complete. Citeam undeva la un moment dat că bucătăria unei ţări este însăşi istoria ei şi a locuitorilor ei.

Şi nu e puţin lucru, deoarece de-a lungul timpului bucătăria românescă a evoluat şi poate concura cu bucătăriile consacrate ale lumii. Să vă dau un exemplu concret! La concursul "Bucătarul de Aur al Bucureştiului - Gastronomie românească modernă - Regândim tradiţia" unul dintre concurenţi, Marilena Pârvu, (am luat un exemplu la întâmplare, pentr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl transporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit. Presa de stat: Echipele de salvare ar fi găsit epava elicopterului. Autorităţile nu au confirmat informaţia

Mediafax acum 23 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum o ora
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 39 minute
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum o ora
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 4 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 4 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°