Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băişanu consideră că Ponta a greşit atunci când a propus susţinerea monumentelor din Bucovina din veniturile RNP

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 5 aprilie 2013 ·

Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, consideră că premierul Victor Ponta a greşit atunci când a propus ca o parte din veniturile Direcţiei Silvice Suceava să fie alocate pentru întreţinerea monumentelor din Bucovina. Victor Ponta precizase la sfârşitul săptămânii trecute că aceasta ar putea fi soluţia pentru rezolvarea litigiului dintre statul român, prin Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Suceava şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor – Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.

Făcând referire la această soluţie, Alexandru Băişanu a spus că, dacă propunerea premierului Victor Ponta ar fi pusă în practică, s-ar deschide „o adevărată cutie a Pandorei”.

„Dacă domnul Ponta va da aceşti bani către Arhiepiscopie sau fundaţie, pentru monumente, atunci deschidem o cutie a Pandorei. Asta pentru că trebuie să ne aducem aminte că acum zeci de ani, când Arhiepiscopia, prin fundaţia respectivă, avea aceste păduri, banii care erau scoşi ca profit se duceau şi la biserici, dar şi la monumente, spitale, şcoli, şi la oamenii săraci. Nu cred că biserica şi-ar dori ca o parte din bani să vină doar pentru biserică. Şi sunt convins că şi-ar dori să meargă şi la sănătate, cultură, învăţământ etc.”, a declarat Băişanu.

El a adăugat că instanţa ar trebui să ia o decizie finală în litigiul dintre statul român şi Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.

Reamintim că această fundaţie revendică o suprafaţă de 166.000 de hectare de pădure din judeţul Suceava, iar recent, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, a refuzat propunerea făcută de Victor Ponta.

Băişanu sare în apărarea sucevenilor care au câştigat în instanţă retrocedarea unor păduri

Pe de altă parte, Alexandru Băişanu a declarat că intenţionează să-i ajute pe sucevenii care au hotărâri judecătoreşti definitive şi i

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 34 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

CUTREMUR de Florii, în zona Vrancea/Ce trebuie să faci în cazul producerii unui seism puternic

Gandul acum 29 minute
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineață, 28 aprilie, în ziua de Florii, în zona seismică Vrancea. Anunțul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP. Cutremurul a avut magnit

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 30 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Ceasul de buzunar al celui mai bogat om de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

Mediafax acum 41 minute
Un ceas de buzunar din aur care a fost recuperat de la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut pentru suma record de 1,175 milioane de lire sterline. Ceasul a fost vândut sâmbătă unui colecţionar privat din SUA pentru cea mai mare sumă obţ

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 31 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum 52 minute
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Mediafax acum o ora
Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori, se sărbătoreşte în această duminică, pe 28 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°