Agentia de evaluare financiara Moody's a redus ratingul privind soliditatea financiara a ING Bank cu o treapta, de la "B" la "B-", a coborat calificativul pentru datorii pe termen lung la "Aa2", de la "Aa1", dar a pastrat perspectiva "stabila" pentru institutia financiara olandeza.
Totodata, Moody's a scazut ratingul ING Verzekeringen (ING Asigurari) la "A1", de la "Aa3", si pe cel al ING Group la "Aa3", de la "Aa2" pastrand insa perspectiva "stabila" pentru ambele companii. Agentia de rating a plasat sub supraveghere, cu posibilitate de scadere, calificativul "Aa3" al diviziei de asigurari din SUA a ING.
Totodata, Moody's a reconfirmat ratingurile pentru creditele pe termen scurt pentru toate companiile grupului ING. "Ratingurile Moody's reflecta opinia potrivit careia profitabilitatea grupului, mai ales a ING Bank, s-a deteriorat incepand cu 2007 si va continua sa se afle sub presiune ca urmare a incetinirii cresterii economice si a conditiilor financiare actuale", se arata in raportul Moody's.
Situatia ING Bank s-a reflectat asupra intregului grup olandez, considera analistii agentiei americane de rating.
"Avand in vedere importanta ING Bank pentru intregul grup, scaderea ratingului de soliditate financiara afecteaza profilul de credit al acestuia", considera specialistii Moody's.
La baza deciziei de reducere a ratingului se afla rezultatele financiare ale bancii din ultima perioada, inclusiv pierderea de 500 de milioane de euro prognozata pentru trimestrul al treilea.
Printre elementele pozitive, Moody's a identificat infuzia de capital de 10 miliarde de euro din partea guvernului olandez si vanzarea diviziei de asigurari din Taiwan.
Expunerea ING Bank la active toxice ramane considerabila si este formata din credite ipotecare Alt-A in valoare de 22 de miliarde de euro, credite ipotecare subprime de doua miliarde de euro si