Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ursul ucigaş din Dâmboviţa are cerere de graţiere la prim ministru

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 24 septembrie 2012 ·

Reprezentanţii rezervaţiei de urşi din Zărneşti vor să-l salveze de la moartea prin împuşcare.

Ursul din Dâmboviţa este primul exemplar din sălbăticie care va fi găzduit de rezervaţia din Zărneşti. Deşi animalul l-a ucis pe braconierul care l-a prins în laţ, reprezentanţii Asociaţiei „Milioane de Prieteni” Braşov îl consideră o victimă a braconajului care merită o şansă la viaţă.

Specialiştii ICAS vor încerca din nou să-i dea de urmă şi să-l tranchilizeze, după care ursul va fi adus în sanctuarul din Zărneşti.

Cu sprijinul senatorului Marius Marinescu, reprezentanţii Asociaţiei au luat legătura cu Ministerul Mediului, Garda Naţională de Mediu, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice şi chiar cu premierul Victor Ponta pentru a obţine graţierea animalului, pe care aşteaptă să-l găzduiască. „Din informaţiile noastre, au încetat căutările ursului, îl lăsăm să se liniştească până săptămâna viitoare, după care ICAS-ul ar trebui să pornească în căutarea lui, să-l tranchilizeze. Asociaţia «Milioane de Prieteni» îşi oferă tot sprijinul logistic şi material pentru a putea prelua acest urs. Îl luăm. Îi vom asigura tratament medical, pentru că este rănit şi îl vom duce în rezervaţie”, a declarat Liviu Cioineag, manager Rezervaţia de urşi „Libearty” Zărneşti. Aici animalul va intra în carantină, dar situaţia va fi mult diferită de a celorlalţi urşi aduşi în rezervaţie, deoarece va fi primul urs sălbatic care va intra în sanctuarul din Zărneşti, iar integrarea lui va fi dificilă.

Animalul a ucis un bărbat din localitatea dâmboviţeană Moroieni, la câteva zile după ce, în două localităţi învecinate, un alt urs ucisese o persoană şi rănise alte două. Reprezentanţii rezervaţiei de urşi din Zărneşti vor să-l salveze de la moartea prin împuşcare.

Ursul din Dâmboviţa este primul exemplar din sălbăticie care va fi găzduit de rezervaţia d

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 57 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 13 minute
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum 12 minute
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 49 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°