Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadavru decapitat, descoperit într-o pădure din Bihor. Capul victimei a fost găsit într-o pungă

Publicat in Adevarul, joi 5 aprilie 2012 · ·

Un cadavru decapitat a fost găsit, joi, într-o pădure din apropierea orașului Beiuş, judeţul Bihor. Trupul era într-un sac de rafie, lângă care se afla o pungă în care era capul victimei. Potrivit anchetatorilor, este vorba despre un bărbat dispărut în decembrie.

Update 18.40 Potrivit anchetatorilor aflaţi la faţa locului, cadavrul găsit într-o pădure înspre Stâna de Valea avea o pungă înfășurată în zona capului, iar lângă cadavru se afla un sac. "Din primele cercetări pare să fie vorba despre un bărbat care a fost dat dispărut anul trecut", a spus Vasile Popa, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Anchetatorii nu se pot pronunţa deocamdată dacă este vorba despre o crimă. "Aşteptăm rezultatele autopsiei, pentru a ne putea pronunţa asupra cauzei decesului", a afirmat Alin Leucea, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Un cadavru decapitat a fost descoperit, joi, într-o pădure situată la aproximativ 15 kilometri de municipiul Beiuş, înspre staţiunea Stâna de Vale, cadavrul fiind găsit într-un sac de rafie, lângă care se afla şi o pungă de nylon, în care era capul victimei. La faţa locului au ajuns procurorul criminalist al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Alin Leucea, şi un echipaj complex de poliţişti criminalişti, împreună cu şeful Poliţiei Bihor, comisarul şef Adrian Bucur, şi şeful Poliţiei Beiuş, comisarul Remus Indrei.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Viorel Gavrea, a declarat, pentru Mediafax, că din primele cercetări reiese că acest cadavru este al unui bărbat din Beiuş, Ioan Corb, dispărut de acasă în luna decembrie a anului trecut.

Lipsa bărbatului a fost anunţată imediat, iar investigaţiile făcute au relevat că, înainte cu câteva zile de dispariţie, acesta a avut altercaţii violente cu fiul său, din cauza afacerilor, motiv pentru care cazul dispariţie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 4 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum o ora
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 2 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mureșean condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine

Radio Mures acum o ora
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Band au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgu Mureș, pe numele unui bărbat de 38 de ani, din comuna Pănet . Acesta are o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare

Compania de distribuţie şi logistică Aquila a preluat distribuitorul Parmafood

News.ro acum 22 minute
Compania de distribuţie şi logistică Aquila a anunţat vineri că a finalizat tranzacţia pentru achiziţionarea a 100% din părţile sociale ale companiilor Parmafood Group Distribution SRL şi Parmafood Trading SRL. ”Aquila (simbol bursier AQ), lider în

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum o ora
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 2 ore
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°