Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vă riscaţi să marcaţi? Vezi blestemul românilor care au înscris în poarta ungurilor de-a lungul timpului!

Publicat in Click, joi 5 septembrie 2013 ·

România va juca mâine cu Ungaria un meci crucial pentru calificarea la Campionatul Mondial din Brazilia, 2014. Doar victoria ne ajută, iar pentru asta e clar, trebuie să marcăm măcar o dată şi să nu încasăm niciun gol.

Chiar dacă istoria e de partea noastră în această confruntare, există şi o parte sumbră a duelurilor România - Ungaria. Practic, majoritatea jucătorilor români care le-au perforat poarta, au fost urmăriţi apoi de ghinioane, iar alţii chiar de blesteme.

Lajos Sătmăreanu. E primul român care a marcat în poarta Ungariei, în 1972, culmea, acesta fiind chiar de origine maghiară. Sătmăreanu, ajuns acum la 69 de ani, a fost antrenor la copiii şi juniorii Stelei, dar a fost data afară de Gigi Becali în 2011. Acum duce greu şi antrenează o grupă de puşti într-un cartier bucureştean.

Nicolae Dobrin. "Gâscanul" a marcat într-un România - Ungaria 2-2, dar a avut apoi un destin tragic. Căzut în patima băuturii, Dobrin a murit în 2006, răpus de cancer, la vârsta de 60 de ani.

Alexandru Neagu. Fostul rapidist a marcat chiar două goluri în poarta ungurilor, ambele în 1972, dar şi el a avut o viaţă demnă de un film dramatic. Cel care până la Marius Niculae a fost golgheterul românilor în aceste confruntări a trăit în sărăcie, sub tribuna a II-a a stadionului Giuleşti şi a murit în aceleaşi condiţii mizere, în 2010, din cauza unei ciroze. Avea 61 de ani.

Adrian Ilie. Măcinat de accidentări, talentatul atacant care a înscris unul dintre golurile victoriei din 2009 a fost nevoit să se retragă prematur din activitate. Se ocupă acum de impresariat şi de afacerile sale private.

Viorel Moldovan. Reprezintă excepţia de la regulă. "Moldo" este retras din activitate, n-are probleme financiare, dar nici n-a reuşit ca antrenor. În această perioadă cochetează cu televiziunea.

Dorinel Munteanu.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°