Evaluările privind personalitatea şi faptele Patriarhului Teoctist se vor fi stins încet-încet în momentul în care, peste 40 de zile, membrii Colegiului Electoral Bisericesc îl vor vota pe
Evaluările privind personalitatea şi faptele Patriarhului Teoctist se vor fi stins încet-încet în momentul în care, peste 40 de zile, membrii Colegiului Electoral Bisericesc îl vor vota pe noul cap al Bisericii Ortodoxe. Cât de mult va avea de jucat politicul în complicatul proces al alegerii viitorului Patriarh? Mizele sunt mari, iar poftele - pe măsură.
De la căderea comunismului, Biserica se menţine invariabil pe primul loc în încrederea populaţiei. Nu înseamnă că ierarhii şi clerul au fost scutiţi de critici şi atacuri în toţi aceşti ani. Ba, din contră. Dosarele Securităţii, relaţiile şi compromisurile cu regimul totalitar, lipsa de reacţie în faţa provocărilor unei societăţi moderne au fost reproşate din plin instituţiei bisericeşti. Dar orice s-a întâmplat în România, nu s-a schimbat nimic în topul încrederii.
Evident, niciun politician nu poate să ignore o asemenea realitate. Peste 80 la sută din totalul populaţiei se declară creştin-ortodoxă, iar Biserica este pe primul loc în sondajele de opinie. La rândul ei, Biserica a considerat dintotdeauna că are menirea să ţină aproape de stat şi de puterea politică aflată de-a lungul anilor la conducere.
După Revoluţie, liber-cugetătorul Ion Iliescu a fost primul preşedinte nevoit să ţină seama de influenţa covârşitoare a Bisericii. Nu i-a fost uşor. Emil Constantinescu a dat lovitura cu călugărul Vasile. Imaginea candidatului şi apoi a şefului de stat care în momentele de restrişte se duce să fie luminat de sfatul monahului, reeditând legenda cu Daniil Sihastrul, a fost irezistibilă. Traian Băsescu nu a venit la Cotroceni mizând pe o relaţie specială cu Biserica.
Nici adversarul său din campanie,