Andrei PLESU Cred ca toti oamenii de litere citesc "Cartea alba a securitatii" in acelasi fel: cauta indexul, apoi isi cauta numele, apoi parcurg febril paginile care ii privesc. Lectura e insotita de sentimente amestecate: mici momente de jena, mici momente de vanitate, mici emotivitati nostalgice. Important e sa nu lipsesti, sa se vada ca ai fost pe scena... Et in Arcadia ego! Efectul ultim al textului e, in genere, tonic. Multi dintre eroii lui confirma - in comentariile lor publice - spiritul acomodant al prefetei: sa nu se mai zica despre noi ca am fost blegi, ca n-am fost capabili de rezistenta. Din contra! Am miriit abundent, ne-am tinut tari, am dat serios de lucru securitatii. Pe coridoarele sordide ale tragediei totalitare, victimile sucomba cu un aer satisfacut. Am fost ascultati cu microfoane ascunse - deci am facut totul. Am fost urmariti - deci am combatut strasnic. Distorsiunea inevitabila care rezulta de aici e ca intre Doina Cornea si Valentin Silvestru e doar o diferenta de grad: amindoi au avut "atitudini curajoase", amindoi erau "prost vazuti". Si, in general, toti eram un fel de haiduci, mai mult sau mai putin nervosi: Dorin Tudoran, dar si Corneliu Vadim Tudor, Dan Petrescu, dar si Adrian Paunescu, Mircea Dinescu, dar si Eugen Barbu. Ba chiar si Victor Tulbure. Sau Ion Banuta. In definitiv, daca ne gindim bine, nu era roman care sa nu injure, periodic, partidul: cind nu se aprindeau chibritele, cind nu venea autobuzul, cind nu mergeau gazele, cind nu se gasea brinza. Evident, scriitorimea constituia detasamentul de avangarda al acestei latente insurgente. Si, slava Domnului, n-a luptat degeaba! Se pare ca publicarea documentelor in discutie e resimtita ca "un pas inainte". In ce ma priveste, sint stupefiat de calmul benevolent al comentariilor. Dupa mine, "eroii" acestei carti nu sint personalitatile ei notorii, ci puzderia de "surse