Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inventivitate, apatie şi mesaje paradoxale în Alba

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 10 noiembrie 2008 ·

În judeţul Alba, atmosfera de campanie este una de... linişte. Nu există mitinguri zgomotoase, deocamdată nici un mare concert nu este "la orizont", iar la sediile partidelor politice aproape că "bate vântul", în timp ce la locale era o "zumzăială" continuă.

Chiar şi membrii partidelor care acum nu sunt implicaţi în campanie s-au declarat miraţi de lipsa de agitaţie de la sedii. Dacă nu ai vedea afişele, bannerele şi ziarele pline de chipurile şi mesajele celor care se vor aleşi, aproape că nici nu ţi-ai da seama că este campanie.

Explicaţia este simplă: este vot uninominal, iar candidaţii au înţeles că într-un fel sau altul trebuie să ajungă să fie cunoscuţi personal de către oameni. Aşa că cei care luptă pentru colegii preponderent rurale pot fi văzuţi pe la sate, bătând aproape la fiecare poartă, iar cei din Alba Iulia umblă cât mai mult, cu un staff de 10-20 de persoane, colindă cartierele şi intrând probabil în mai multe magazine decât au intrat în ultimii zece ani.

În afişele postate şi în ziare, lupta în mesaje şi sloganuri a devenit chiar interesantă, cei mai inventivi, cu o paletă largă de mesaje fiind cei de la PD-L şi PNL. La modul general, pentru că şi între ei sunt candidaţi care vin cu sloganuri seci, desprinse parcă dintr-o campanie din anii '90.

Potorina de Alba

Cel mai inventiv este de departe candidatul PD-L pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 1 (Alba Iulia), Călin Potor. El îşi foloseşte imaginea de medic cu stetoscop să spună că ascultă, imaginea de fost viceprimar să vorbească despre proiecte, dintr-un tren Alba Iulia-Parlament transmite că schimbarea vine de la Alba Iulia şi pe lângă acestea mai are câteva afişe cu mesaje mai "ţintite" pe grupurile de votanţi pe care le vizează.

Însă cel mai inedit afiş al său este cel în care îşi foloseşte la maxim potenţialul numel

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum 41 minute
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul CRIMEI omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, va fi adus marți în țară

Gandul acum 51 minute
Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul uciderii omului de afaceri sibial Adrian Kreiner, va fi adus sub escorta Poliției Române în țară pe data de 30 aprilie 2024, potrivit unor surse Gândul din cadrul anchetei. Minae este un

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 40 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE, em

Weekend plin la Iulius Town Timișoara. Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție

Press Alert acum 40 minute
Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați să pornească pe urmele lui pentru că vor fi răsplătiți cu premii și multă distracție. Cei mici

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Cum încearcă SUA să încurajeze Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Sperăm că acest lucru va juca un rol”

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus până acum, a declarat joi un oficial american. Washingtonul

Surse: Spania va trimite rachete Patriot în Ucraina, după ce ucrainenii au solicitat în mod repetat astfel de sisteme de apărare

Ziarul Financiar acum o ora
Spania va trimite rachete Patriot în Ucraina. Informaţia prezentată pe surse nu a fost confirmată de oficialii spanioli. Ucrainenii au solicitat în mod repetat astfel de sisteme pentru a se apăra. Madridul a exclus livrarea de lansatoare antiaeriene

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°