Alegerea lui Barack Obama ca preşedinte al SUA cu lozinca "Schimbare" a entuziasmat întreaga omenire. Victoria "Schimbării" la Washington pare a fi schimbat instantaneu imaginea Americii restituindu-i brusc supremaţia morală şi reabilitându-i spontan rolul de lider spiritual al lumii.

O atare reacţie – care a acoperit prin exuberanţa ei deloc neglijabilele, totuşi, expresii de scepticism – dă atât măsura frustrărilor generate de unilateralismul narcisist american practicat după dispariţia URSS, cât şi a nervozităţii celorlalte naţiuni – în special din spaţiul UE – faţă de propria criză de lideri. (O Europă neîncrezătoare în propriile elite salută apariţa unui nou tip de conducător american.)

Ce se întâmplă însă în SUA? Este Barack Obama sursa schimbării sau doar rezultatul ei? Ar fi o naivitate să se creadă că viitorul chiriaş al Casei Albe a irupt din masa electoratului fără contribuţia esenţială a establishmentului. Instituţiile şi grupurile de interese, care deţin în adâncul societăţii pârghiile autorităţii, au inventat şi propus cetăţeanului de rând "schimbarea Obama" tocmai spre a menţine ordinea existentă înăuntru şi a reface puterea Americii în afară prin hibridarea "visului părinţilor fondatori" cu "visul lui Martin Luther King". Un asemenea demers este natural şi legitim. El ridică însă întrebarea în ce măsură "produsul" va putea depăşi intenţiile "producătorului"?

Acceptarea ofertei nu confirmă doar maturitatea democraţiei americane, ci indică şi o schimbare care s-a produs prin chiar faptul alegerii respective la nivelul demosului. Negând bazele rasiale ale ordinii sociale americane, alegerea unui şef de stat afro-american modifică simbolurile tradiţionale ale SUA şi transformă, prin aceasta, societatea în ansamblul şi profunzimea ei, făcându-o structural mai complexă şi mai sofisticată, întărind interdependenţel