Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tupeu de prefect de Cluj: "Eu nu am planuri! Eu vorbesc ce vreau eu"

Publicat in Adevarul, joi 1 aprilie 2010 ·

„Eu nu am planuri!” „Eu vorbesc ce vreau eu, nu ce vrei dumneata”, i-a spus prefectul Clujului, Florin Stamatian, unei ziariste de la postul Someş TV din Dej, în timp ce aceasta încerca să afle despre problemele economice ale zonei Dej-Gherla. Toată scena s-a petrecut ieri, în biroul primarului din Dej.

Aflat într-o vizită de lucru la Dej, în timpul unui interviu acordat unui reporter de la televiziunea locală Someş TV, prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, a întrerupt brusc interviul, în momentul în care ziarista a încercat să afle despre problemele economice ale zonei Dej.

„Eu nu am planuri!” „Eu vorbesc ce vreau eu, nu ce vrei dumneata”, i-a spus prefectul reporterului Daniela Moldovan.

Ziarista încerca să afle detalii legate de problemele economice ale Dejului. Deoarece Florin Stamatian a răspuns pe lângă subiect, făcând referire la oaltă temă, reporterul a reluat întrebarea, moment în care prefectul a întrerupt interviul cu replica „Eu vorbesc ce vreau eu, tu ce vrei dumneata.”

Ioana Jeler, redactor-şef al Someş TV, susţine că reporterul încerca să afle de problemele economice ale zonei, mai ales că prefectul ajunge destul de rar în Dej. „El venind foarte rar în zonă am rugat-o să-l întrebe ce se mai întâmplă pentru că îl prindem foarte rar. Probabi el nu a ştiut răspunsul. Având experienţa cu alţi prefecţi, am zis că trebuie să ştie ce se întâmplă. În schimb, el jignit-o pe colega mea în faţa primarului”, ne-a declarat redatorul-şef de la Someş TV.

„Nu suntem de acord să fim umiliţi, noi vrem să aflăm informaţii şi să le transmitem mai departe”, a conchis aceasta.

Legat de acest subiect, prefectul Stamatian ne-a declarat, în această dimineaţă, că la Dej a fost o „tentativă de interviu”. „Pur şi simplu m-a întrerupt. Eu i-am spus una şi ea vroia alta, pe când la interviu îl laşi pe om să formuleze. Domnişoara de aco

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Iohannis din SUA despre intrarea României în programul Visa Waiver: ”Putem avea speranța legitimă să se rezolve într-un viitor apropiat”

Ziare.com acum 31 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit cu liderul SUA, Joe Biden, marți, 7 mai, la Casa Albă, și despre Visa Waiver, adăugând că "obiectivul nostru e să îndeplinim condițiile", lucru care ar urma să se întâmple în "viitorul nu foarte îndepă

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 2 ore
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 3 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum o ora
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°