Pierre Bourdieu
Despre televiziune urmat de Dominatia jurnalismului
Traducere din limba franceza si prezentare de Bogdan Ghiu
Editura Art, Colectia „Demonul teoriei“, Bucuresti, 2007, 176 p.
Scena pe care intelighentia franceza se desfasoara, cel putin de la controversatul Mai ’68 incoace, e un model de parcelare ideologica explicita, asa cum in Romania n-o sa vedem prea curind. N-o s-o vedem pe de o parte din ratiuni de context politice si culturale, pe de alta dintr-o rezistenta, scuzabila si ea istoric, la orice forma de angajare. Dovada ca asa stau lucrurile e disproportia frapanta intre dreapta si stinga, unde ultima dintre ele, stigmatizata cu asupra de masura, nu-si defineste discursul (suprapus uneori, cu sau fara premeditare, peste cel comunist, desi distinctia e evidenta) si nu-si are inca sustinatorii vizibili in rindurile intelectualilor.
In fond, o spune si Bourdieu, intelectualii reprezinta astazi, in Occident, singura putere capabila sa tina piept consumismului si dictaturii economicului. Sa lupte „in sprijinul rezistentei impotriva invaziei neoliberale“, impotriva globalizarii si a marketizarii culturii.
Altfel stau lucrurile in Franta, spuneam, unde esichierul politic nu e perceput pasional ca ograda personala, desi exista destule cazuri „extreme“ care identifica un anumit discurs cu imaginea individuala a celui care il propaga. Baudrillard a fost de stinga, la fel Sartre. Bernard Henri-Lévy e azi cel mai zgomotos aparator al dreptei, la fel Jacques Attali, Alain Finkielkraut, Jacques Julliard. Lévy il califica pe Bourdieu ca fiind „vocea ultra-stingii“, ceea ce inseamna ca ideea de extrema, asa cum o stim cu totii, e totusi prea putin cind vine vorba de sociologul francez*#, care a facut dintr-o disciplina aproximativa si nestructurata un domeniu serios si stiintific. A structurat mai mult decit a i
