România trebuie să se adapteze noii realităţi de la Bruxelles: fondurile regionale vor fi din ce în ce mai sărace şi mai rare, iar absorbţia lor va fi mai dificilă. Statele bătrâne ale UE sunt mai reţinute, acum, după criza financiară, să-şi împartă banii cu „nou-intraţi“. Oportunităţile de dezvoltare ale acestora se îngustează.
Când Donald Rumsfeld, pe atunci şef al Pentagonului, a lansat, în 2003, celebra sa teză despre Vechea şi Noua Europă, reacţiile pe continent au fost - cu câteva excepţii - critice. Europa îşi clama unitatea, în ciuda analizei de la Washington. Dar dezbaterile privind perspectivele bugetare pentru perioada 2014-2020 arată deosebirea de vederi şi de interese dintre nou-veniţi şi statele fondatoare ale UE. Sau, mai bine zis, dintre statele net primitoare de fonduri europene (cum e şi cazul României) şi cele net contributoare la bugetul UE.
Citiţi şi:
Ministru bogat, fermier subvenţionat de UE
Criza financiară a obligat marii contributori la buget să-şi revizuiască structura de cheltuieli. Îi obligă atât constrângerile financiare cât şi presiunea tot mai puternică a opiniei publice din ţările lor, ostilă cheltuirii de bani pentru state mai sărace, multe dintre ele prost administrate şi corupte, pe deasupra.
Sancţiuni şi criterii de performanţă
Potrivit comisarului pentru Politică regională, Johannes Hahn, resursele acordate statelor mai puţin dezvoltate prin intermediul fondurilor de coeziune reprezintă circa o treime din bugetul comunitar şi, pentru unele dintre ţările primitoare înseamnă niveluri de 4% din PIB sau de 5% din cheltuielile publice. Unii sunt însă interesaţi să dea mai puţin, iar ceilalţi, să poată primi măcar tot atât.
Dezbaterea e în plină desfăşurare. Comisarul Hahn pregăteşte o revizuire a politicii în acest domeniu. Acordarea fondurilor de coeziune ar urma să fie însoţi