Scandalurile de plagiat nu sunt specifice României, dar consecinţele lor diferă. Dacă plagiatorii autohtoni rareori îşi pierd titlurile şi funcţiile universitare, cele politice aproape neintrând în discuţie, în alte ţări furtul de proprietate intelectuală se soldează imediat cu demisii răsunătoare.

Şocantul caz de plagiat în care este implicat însuşi ministrul Edu­caţiei, Ioan Mang, declanşat în urmă cu o săptămână şi în care s-au adus do­vezi zdrobitoare, nu a avut de­o­camdată drept con­secinţă de­misia acestuia.

Ioan Mang are la activ nici mai mult, nici mai pu­ţin decât cinci lu­crări plagiate. Pen­tru primele trei au apărut şi con­firmări ale celor plagiaţi: pro­fe­sorul Takeshi Shimoyama (Ja­po­nia), profesorul Eli Biham (Israel) şi cercetătorul Chu Hsin Ling (Taiwan). Ioan Mang şi soţia aces­tuia, Erica Mang, au inserat în propriile lucrări pagini întregi şi pasaje consistente din textele aces­tora. Comisia de Etică a fost se­sizată încă de săptămâna tre­cută, iar în ultimele 24 de ore au mai apărut două lucrări ale so­ţilor Mang suspectate de plagiat, ambele publicate în revista Uni­versităţii Oradea.

Universitarii „copy-paste“

Surprinzător este şi cazul lui An­drei Liviu Vasile, prefectul de Gorj cu patalama de plagiator, dată chiar de Consiliul Naţional de Etică, păstrat în funcţie de guvernele Boc, Ungureanu şi Pon­ta. Profesor la Universitatea „Au­rel Vlaicu“ din Arad, Andrei Li­viu Vasile a copiat peste 50% din lucrarea unei foste angajate, iar Consiliul a propus retragerea ti­tlu­lui universitar şi desfacerea dis­ciplinară a contractului de mun­­că, lucru care nu s-a întâmplat.

Primul mare scandal de plagiat care a zguduit România a fost cel al medicului Mircea Beuran, fost ministru al Sănătăţii între 2003 şi 2004. Acuzat de plagierea unor ghiduri medicale pentru studenţi după lucrări publicate în Statele Unite