Cum să nu îşi privească straniu soţia Toma Caragiu, când aceasta îl anunţă candid, pe la prânzul zilei de 4 martie 1977 că pleacă la munte? Nici nu putea să o privească altfel, deoarece, după cum consemnează şi volumul \"Carte despre Toma Caragiu\" (1985, editura Meridiane), marele actor era mai mult decât un simplu observator al comportamentului uman.
Observa fizionomia oamenilor, gesturile lor, mersul, modul de exprimare, înregistrând toate detaliile care i se păreau semnificative.
"Era un mare copil, iubind deghizarea, semn al sufletelor prea uşor vulnerabile. O candoare fără de margini îl făcea în faţa vieţii domestice mai vulnerabil decât un copil gata să plângă în hohote".
Mai ales în faţa mizeriilor mici şi mari ale cotidianului, cum ar fi plictiseala nevestii căreia i se năzare să plece la munte fără el! Când Elena Caragiu l-a anunţat că are de gând să facă o escapadă fără el, nu putea decât să ierte, zâmbind în telenovela vieţii.
Soţiei îi cam plăcea carnea tânără
"Din păcate o telenovelă proastă", ţine să specifice o importantă voce a teatrului românesc, profund intrigată de actualul scandal iscat în jurul lui Toma.
"Prefer să rămân sub semnul anonimatului. Nu îmi stă în fire să arunc cu noroi, dar în cazul soţiei lui Toma nu pot păstra tăcerea. Toată lumea teatrului ştie că Elena Caragiu a fost o actriţă de mâna a 14-a, o cântăreaţă de care nu a auzit nimeni şi o nevastă care şi-a înşelat fără ruşine bărbatul, adulmecând hulpav carne tânără. Uitasem de ea şi era bine! Acum a făcut greşeala să se arate după 30 de ani dornică de bani. Păcat. Coşciugul cu amintiri sordide nu trebuie redeschis. Miroase urât!".
Toma iubea din înţelegere, înţelegea din prea multă iubire. Îi plăcea poezia, şi scria el însuşi poezii, mai ales triste... Din păcate proasta telenovelă în care joacă după moarte îl "muşcă" precum câinii din versurile
