Radu Bica, suspendat din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, trimis în judecată pentru luare de mită, a făcut cumpărături la magazine de lux din Austria, ceea ce arată că nu era "strâmtorat" încât să ceară bani împrumut de la Aspazia Droniuc, aşa cum a susţinut în apărare.
Conform rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Cluj, care l-au trimis în judecată pe vicepreşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Radu Bica, pentru luare de mită, acesta nu a putut face dovada că avea nevoie de bani pentru plata unor facturi, informează Mediafax. "În apărarea sa, vizavi de scopul aşa-zisului împrumut solicitat învinuitei Droniuc Aspazia, inculpatul Bica a susţinut că banii erau destinaţi plăţii unor materiale necesare activităţii agricole în care s-a implicat în ultima perioadă (achiziţii de seminţe, îngrăşăminte etc.) şi ale căror plăţi erau scadente la data de 31 octombrie 2011. Dincolo de faptul că o astfel de susţinere a rămas totalmente neprobată, incupatul neprezentând acte care să ateste aceste împrejurări, conduita acestuia din week-end-ul petrecut în Austria, când, împreună cu familia sa, a făcut cumpărături la magazine de lux cum ar fi Escada (unde, spre exemplu, preţul unui sacou depăşeşte de câteva ori salariul lunar al inculpatului), nu denotă absolut deloc că acesta ar fi fost «strâmtorat», în nevoie de a apela la împrumuturi", se arată în rechizitoriu.
Procurorii susţin că Bica şi-a petrecut vacanţa în Austria pe banii unei firme care are contract cu Consiliul Judeţean Cluj.
Şi, nelipsit de interes, ar fi de arătat că, pentru deplasarea şi cazarea în Austria, inculpatul Bica Radu nu a fost nevoit să cheltuie niciun ban, minivacanţa fiindu-i asigurată, atât pentru el, cât şi pentru familia acestuia, de martorii Cadar Ştefan şi Cadar Olezia, patronii firmei de transport Fany, societate aflată în relaţie contrac