A fi profesor si a-ti exhiba obsesiile sexuale intr-o "autobiografie" prezentata drept carte pentru (propriii) elevi ramane, si dupa cele mai radicale standarde de liberalism, o forma de disfunctionalitate colectiva, o eroare de conceptie a mecanismului comunitar, o anomalie de asezare in dinamica existentei. Am folosit si in alte randuri conceptul de "nebunie sociala", datorita expresivitatii sale deosebite in raport cu starea de lucruri romaneasca a prezentului. Notiunea nu-mi apartine. Vine din psihiatrie si descrie, prezumtiv, unul dintre stadiile ultime de disolutie civica a unei societati. Psihoza colectiva reprezinta incapacitatea colectivitatii de a mai distinge (ca grup) intre bine si rau, intre rational si irational. Ea marcheaza punctul de debut al entropiei unui sistem uman dat. Desi multi deja se gandesc, probabil, ca intentionez sa vorbesc mai jos despre usurinta cu care noi intram in crize politice si economice majore, acceptand astfel, pe termen lung si, aparent, lipsiti de mari ingrijorari, degringolada ca mod de viata, voi spune din start ca nu pe acest palier se potriveste nebunia sociala, asemenea unei manusi, mentalitarului romanesc (accept totusi, fara rezerve, ca si multitudinea de "crize" constituie, pana la urma, tot un simptom de dezechilibru psihic la nivel comunitar!). Nu perspectiva de ansamblu devine instrumentul de masura al acestei anomalii, ci, oricat ar parea de paradoxal, amanuntul cotidian, in interiorul caruia viata abunda de semnificatii. Abulia sistemica se vede, asadar, mai ales in detalii, in automatismele asa-zicand "minore" al comportamentului public, bineinteles pentru cine (mai) are timp sa le observe. Un profesor american (disparut, din pacate, recent, dintre noi) a predat, pe la inceputul anilor 2000, literatura, pentru un semestru, la Universitatea din Iasi. Tom Erskine (asa se numea omul in cauza), un bon viveur de fel