Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartea Recordurilor la judecata romilor

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 31 martie 2012 ·

Romii sibieni vor să dea în judecată Cartea Recordurilor. Sunt supăraţi că specialitatea culinară pe care au gătit-o, un şah-hai-mas de o tonă, nu a doborât nici un record, screi Mediafax.

Mâncarea tradiţională a fost încadrată de oficialii Guiness Book într-o categorie mai largă, care cuprinde şi un record spaniol, mult mai mare. În Guiness Book, cea mai mare mâncare tradiţională din lume a fost gătită în Spania. Cântărea 2.368 de kg, aproape de două ori şi jumătate mai mult ca şah-hai-mas-ul pe care l-au preparat romii, la Sibiu, pe 26 ianuarie.

"Din lista de ingrediente pe care aţi trimis-o, am înţeles că această tocană este făcută preponderent din varză, carne şi orez, astfel va fi identificată ca o tocană, nu se poate deschide o categorie separată de record pentru mâncarea dumneavostră", au fost informaţi romii din Sibiu, care au bănuiala că la mijloc este o discrimare şi se gândesc la un protest în stradă. Mişcării lor, speră ei, li s-ar putea alătura şi romii din Londra.

"Noi putem să acţionăm Guiness Book în judecată, pentru ca ei ne discriminează, faţă de celelalte popoare, alte naţii care au încercat şi au obţinut astfel de recorduri. Suntem dispuşi să îi dăm in judecată, noi suntem chiar o institutie de drept şi ei probabil că nu ştiu acest lucru. Cunoaştem pârghiile prin care să găsim dreptatea noastră mergând până la Curtea Europeană De Justiţie", a spus Dorin Cioabă, preşedintele INDIROM.

La uriaşul şah-hai-mas de la Sibiu au muncit 12 bucătărese şi şapte bucătari, pentru 4.000 de porţii.

Romii sibieni vor să dea în judecată Cartea Recordurilor. Sunt supăraţi că specialitatea culinară pe care au gătit-o, un şah-hai-mas de o tonă, nu a doborât nici un record, screi Mediafax.

Mâncarea tradiţională a fost încadrată de oficialii Guiness Book într-o categorie mai largă, care cupri

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 2 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

MADR începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri. MADR are în vedere o suplimentare a bugetului. Plăţile vor începe din 15 mai.

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 9 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 5 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°