Un pahar de coniac ascunde o alchimie a aromelor şi gusturilor, promisiunea unui răsfăţ al simţurilor pentru cei care ştiu să-i întuiască povestea. O băutură ce trebuie savurată picătură cu picătură.
Coniacul este o băutură destinată celor mai rafinaţi cunoscători şi asta pentru că presupune un echilibru inefabil de arome. Lichidul de culoarea caramelului se toarnă în pahar în formă delicată de lalea, fără a-l umple însă. Se observă mai întâi claritatea şi culoarea bogată, pentru ca agitându-l puţin să se formeze pe suprafaţa de cristal ceea ce am putea numi lacrimi uşor uleioase ce se preling uşor, semn al unui caracter nobil (un coniac adevărat are în spate cel puţin doi ani de maturare în butoaie speciale de stejar). Se adulmecă apoi aroma puternică, ca şi cum ai savura una dintre cele mai aşteptate plăceri gurmande, pentru ca o dată ce ai luat prima înghiţitură să o poţi percepe în toate nuanţele ei distincte. O alchimie a gusturilor şi aromelor.
Doar în regiunea ce înconjoară oraşul francez Cognac se face adevăratul coniac. Toate celelalte băuturi distilate poartă numele de brandy. Regulile sunt extrem de stricte, ca în cazul celebrei şampanii. Coniacul se obţine doar din trei tipuri de struguri - Ugni Blanc, Folle Blanche şi Colombard. Mai întâi se face vinul, pentru ca mai apoi, prin dublă distilare în cazane de cupru (legenda spune că această metodă ar fi fost descoperită în vis de către un cavaler neînfricat din secolul al XVI-lea), să rezulte coniacul brut, cu o tărie de 70 de grade.
De acum urmează partea cea mai importantă. Coniacul este turnat în butoaie de stejar, cu o capacitate de până la 450 de litri şi este lăsat la învechit cel puţin doi ani, la sfârşitul cărora va avea 40 grade tărie. Se foloseşte numai lemn de stejar din pădurile Limousin şi Troncais, datorită structurii moi care fac ca lemnul să împrumute toată dulcea
