Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uioreanu îi răspunde lui Boc pe tema preluării Cluj Arena: Când Boc va avea banii care s-au investit în stadion mai discutăm

Publicat in Adevarul, miercuri 12 septembrie 2012 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, i-a transmis primarului Emil Boc să vireze în conturile SC Cluj Arena SA fondurile pe care le-a păstrat pentru susţinerea activităţii clubului şi să nu mai avanseze soluţii fanteziste, ca aceea că Primăria Cluj poate prelua administrarea stadionul.

„Problema Cluj Arena nu este legată de administrare, ci de datoriile pe care gruparea sportivă, al cărei acţionar este şi Consiliul local Cluj-Napoca, le are pentru meciurile deja jucate pe stadion. În loc să avanseze soluţii fanteziste, domnul primar ar trebui să vireze în conturile SC Cluj Arena SA fondurile pe care s-a lăudat că le-a păstrat pentru susţinerea activităţii clubului. În acest mod, Universitatea ar reuşi să-şi plătească datoriile şi ar avea rezervele financiare necesare pentru a plăti chiria stadionului până la sfârşitul anului", a precizat Uioreanu.

„Cât priveşte posibilitatea preluării arenei de către Primărie, este o chestiune de discutat în momentul în care domnul Boc are la dispoziţie o sumă egală cu cea investită de Consiliul Judeţean Cluj în această bază sportivă. Putem spune că singura problemă legată de stadion este aceea că domnul Boc doar promite, nu şi face. Alocarea banilor şi plata datoriilor clubului pe care îl patronează trebuie să se facă neîntârziat, deoarece penalităţile cresc de la o zi la alta", a mai precizat preşedintele CJ Cluj.

Emil Boc a declarat că Primăria Cluj-Napoca este dispusă să preia administrarea Cluj Arena dacă Consiliul Judeţean Cluj, în subordinea căruia se află, nu mai are posibilitatea să întreţină stadionul sau nu mai doreşte să facă acest lucru.

„Eu sunt deschis să preluăm stadionul Cluj Arena, primăria, dacă Consiliul Judeţean nu are posibilitatea să întreţină Cluj Arena şi să asigure Universităţii Cluj prezenţa pe stadion. Îmi declar toată deschiderea ca Primăria să preia Cluj Are

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 29 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 57 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum 49 minute
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 49 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 37 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°