"Ţi-a rămas vreodată un os de peşte în gât? Nu poţi să-l scuipi afară, nici să-l înghiţi. Ei bine, eu am fost un os de peşte în gâtul lui Ceauşescu". Această declaraţie o făcea Silviu Brucan într-un interviu acordat ziarului The Boston Globe în 1988.
Primise aprobare de călătorie în străinătate, în ideea de-a nu reveni. La fel se procedase la început de perestroika şi în URSS: un val de disidenţi şi protestatari – catalogaţi ca puţin sau chiar inflexibili – a fost îngăduit să părăsească ţara.
Spre disperarea autorităţilor, Brucan a ridicat noi "probleme". Nu doar că s-a întors înapoi după ce vizitase Washington-ul, Londra şi Viena, dar rătăcise şi-n ... Moscova! Devenise în felul acesta un caz singular în istoria relaţiilor româno-sovietice de după război: în decembrie 1988 trecuse graniţele, fără ştampilă pe paşaport, la intrarea şi ieşirea din URSS!
În consecinţă, turistul de excepţie în patria sovietelor a fost un subiect şi pe agenda întâlnirilor dintre ambasadorul E. M. Tiajelnikov şi oficialităţile româneşti din ianuarie 1989. Aceste şi alte episoade – necunoscute în epocă deopotrivă gazetarilor Scînteii şi celor de la Radio Europa Liberă – sunt prezentate acum în documentele publicate la Editura Polirom sub titlul "Dosarul Brucan".
Ce-a mai rămas adică din nu se ştie câte dosare despre Brucan. Căci "obiectivul" fusese sub ocheanul Securităţii vreme de 13 ani (1966-1989) şi purtase cinci nume de cod (Brumaru, Barbu, Sergiu, Bratu şi Bran). A predat însă şi el – aceleiaşi instituţii – informări şi rapoarte asupra misiunilor sale.
Portret în contraste
În prefaţarea documentelor "Miraculos"dobândite de Brucan în tulburările din ’89, Radu Ioanid a reuşit un model de portret în contraste.
Numitul, în originalul certificatului de naştere, Saul Brucar (ori poate Bruc
