Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un clujean povesteşte cum a trăit experienţa protestelor RMGC din Montreal

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 10 septembrie 2013 ·

Clujeanul Cristian Mijea a participat la protestul RMGC din Montreal din 7 septembrie şi a povestit cum a trăit el experienţa. “Îmi era teamă de românii pe care am să-i întâlnesc acolo”, spune acesta.

“Apoi îmi era teamă că am să întâlnesc hipsteri de stânga sau că am să găsesc militanţi de profesie. Aproape îmi doream să nu se mai ţină nici un protest. Oricum nu am crezut că vor apărea mai mult de zece oameni. Când în prima parte a protestului am zis doar „merci” şi mi-am dat seama că par Québécois, am fost mulţumit. Încet am început să realizez că oamenii veniţi la protestul din Montreal nu aveau nimic în comun cu ce era în mintea mea. Nu aveau nimic în comun nici cu ce mă enerva pe la protestele în paralel din România. Nu am văzut anticapitalişti de Starbucks, cu converşi şi iPhone, nici militanţi care exagerează până aproape de neadevăr doar pentru a obţine mai multe like-uri pe Facebook. Nu am văzut nici slogane idioate, nici oameni veniţi acolo pentru că e la modă. Ba chiar semănau mult cu gaşca de prieteni rămasă în România. I-am simţit cum au trecut peste senzaţia de jenă de la început, când lumea de pe stradă se uită şi îşi spune „alţi nebuni care protestează în Montreal” şi cum şi-au asumat cu mândrie ceea ce era probabil primul lor protest din Canada. Mi-a plăcut timiditatea organizatorilor, mi-a plăcut sinceritatea participanţilor, mi-a plăcut hotărârea cu care s-au alăturat protestelor din toată lumea şi mi-a plăcut cum şi cât de repede s-au organizat”, povesteşte Cristi Mijea, pe site-ul stiridemontreal.com

Acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit luni cu până la 70% la bursa din Toronto, după ce au deschis la 1,1 dolari canadieni pe unitate, compania recomandând la începerea şedinţei tranzacţionarea cu prudenţă. Imediat după deschidere titlurile au urcat uşor la 1,11 dolari, pentru ca apoi să coboare brusc până la un minim de 0,41 dolari pe

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 21 minute
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 47 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 39 minute
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum o ora
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

COMENTARIU Lelia Munteanu: Moartea preşedintelui Raisi. „Ceva atât de poetic..."

Mediafax acum 6 minute
Câteva întrebări rîmân totuşi în suspensie: de ce s-au ridicat cele trei elicoptere pe o vreme atât de câinoasă? de ce se aflau împreună în elicopter doi reprezentanţi de vază ai autorităţii - preşedintele şi ministrul de Externe? cum de s-au salva

Bărbat, cetățean maghiar, arestat preventiv de pentru „operațiuni cu psihoactive”

Informația Harghitei acum o ora
În cursul zilei de sâmbătă, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita, au prins în flagrant delict un bărbat, de 31 de ani, cetățean maghiar, cercetat pentru

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 35 minute
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Julian Assange obţine o victorie la Înalta Curte în procesul împotriva extrădării în SUA. Poate face un nou apel

Mediafax acum 51 minute
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a obţinut o victorie în lupta sa continuă împotriva extrădării din Marea Britanie. Judecătorii de la Înalta Curte din Londra i-au dat permisiunea de a face un nou apel.

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 39 minute
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

IPJ Buzău „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Ziua Constanta acum o ora
Nr. 157 din 20 mai 2024 START,,SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂŢII” În perioada 20 – 24 mai a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Evenimentul este iniţ

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°