Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Oficial UE: Urmează 10 zile critice pentru euro

Publicat in Adevarul, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

Olli Rehn, comisarul european pentru Afaceri Monetare şi Economice, a declarat astăzi că Uniunea Europeană intră într-o perioadă critică de 10 zile, referindu-se la timpul rămas până la următorul Summit Euro, care va avea loc la 9 decembrie.

După ce mai mulţi economişti au avertizat că liderii europeni trebuie să găsească un plan de soluţionare a crizei datoriilor de stat, pe care să o prezinte la 9 decembrie, Olli Rehn atrage acum atenţia asupra pericolelor. „Intrăm într-o perioadă critică de 10 zile“, a declarat Rehn, potrivit Reuters.

Europa va trece prin 10 zile cruciale pentru salvarea zonei euro şi a monedei unice, a declarat astăzi Olli Rehn, comisarul european pentru Afaceri Monetare şi Economice.

„Intrăm acum într-o perioadă critică de 10 zile pentru a finaliza strategia de ieşire din criză a Uniunii Europene“, a declarat acesta, citat de Reuters, înainte de o întâlnire a miniştrilor de Finanţe din UE.

Aseară, miniştrii de Finanţe din zona euro au dat startul unui maraton de 10 zile care poate salva sau distruge uniunea monetară şi moneda unică. Pentru UE urmează aproape două săptămâni de negocieri dure pentru găsirea unei soluţii ferme în ceea ce priveşte criza datoriilor de stat.

Acesta a adăugat că Executivul UE este de acord cu majorarea resurselor Fondului Monetar Internaţional, în vederea suplimentării capacităţii de creditare a acestuia.

Totodată, comisarul european a declarat că se aşteaptă ca statele comunitare să aprobe consolidarea guvernanţei economice. Rehn a mai spus că emiterea de obligaţiuni comune ale statelor din zona euro, măsură propusă pentru sprijinirea ţărilor cu probleme, este posibilă doar dacă se va consolida guvernanţa economică la nivelul uniunii monetare.

Citeşte şi:

Zona euro caută noi credite cu ajutorul FMI. Capacitatea Fondului de Urgenţă nu mai poate ajun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 8 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 14 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 10 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°