Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştefan Radu renunţă! » Fundaşul lui Lazio e tentat să se retragă de la "naţională"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Cu 14 selecţii printre ”tricolori”, fundaşul de 26 de ani de la Lazio ”vrea să fie boss acolo la club. Va face o hîrtie pentru a-şi anunţa decizia”. E anunţul făcut de impresarul Ioan Becali

Punct în telenovela Ştefan Radu - echipa naţională! Fundaşul lui Lazio a decis să se retragă de la reprezentativă, iar vestea a dat-o aseară Giovanni Becali, la DolceSport: "Am discutat cu băiatul în Olanda. S-a prezentat la lot forţat de fratele meu. O ştie şi domnul Piţurcă. Mi-a spus că nu e locul lui la echipa naţională, se simte stingher. I-am explicat lui Piţurcă ce a zis, că nu vrea să mai vină, are soţia gravidă, se simte bine la Lazio, are încă patru ani de contract şi doreşte să fie boss acolo la el. În proporţie de 90 şi ceva la sută, va face o hîrtie pentru a renunţa, aşa cum a procedat şi Chivu".

Campionul accidentărilor curioase

La conferinţa de presă de ieri, Piţurcă explicase că luase în calcul să-l titularizeze pe Radu şi la Amsterdam, ca fundaş central stînga, în locul lui Gardoş, pe care nu-l simţise foarte montat la antrenamente: "Mi-a zis că-l doare piciorul şi n-a mai jucat de multă vreme ca stoper".

În perioada 2008-2011, Radu a invocat în repetate rînduri o serie de accidentări, nevenind la "naţională". Iar suspiciunile au planat permanent asupra dorinţei jucătorului de a juca pentru România. Sub Piţurcă, s-a întors printre "tricolori", a jucat în 5 meciuri, cu San Marino, Grecia, Belgia, Australia şi Ungaria.

"Mă surprinde decizia lui Radu. Din discuţiile cu el, am crezut că-şi doreşte să vină la lot. Pusesem la punct şi nişte lucruri. Pe mine nu m-a anunţat nimeni pînă acum despre această decizie, dar dacă a declarat Giovanni, el ştie care-s planurile jucătorului"

Victor Piţurcă, selecţioner România

"Jucătorul nu mi-a spus că vrea să se retragă! Nu l-aş sfătui. Dar dacă aşa va d

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 2 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum o ora
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 11 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 6 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 3 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum o ora
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum o ora
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Vremea

București
acum

11°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

8°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/19°