Aici toată lumea ştie de Donostia Zinemaldia (rimează şi e şi numele efemerului ziar, atât de util, adică Aperitiff-ul lor), care chiar asta înseamnă Festivalul de Film de la San Sebastian. Împreună cu catalogul, ţi se oferă, în sacul galben cu negru, imprimat cu chipul unei fete bizare, albinoase, dar greu de uitat, precum piticul de la DaKINO, de acum ceva ani, şi un dicţionar de bască. Dacă ai citit deja în avion „Ghidul xenofobului", ai aflat că în Spania există o multitudine de limbi, care sunt traduse şi, mai precis, la filme, subtitrate în catalană, cea pe care o învăţăm noi, la Institutul Cervantes sau în facultăţi.
Curiozitatea te împinge imediat să descoperi dacă la festival participă cumva şi România. După 50 de ani de comunism, tot nu ne-am dezbărat de secretomanie, aşa că afli, la faţa locului, că la secţiunea „Noi regizori" a fost selecţionat Constantin Popescu, cu „Principii de viaţă", care va veni împreună cu protagonistul, Vlad Ivanov, iar la documentare, „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" se află, aşa cum şi merită, în compania „monştrilor" Hitler, Franco, Kmerii roşii...
Deschiderea a făcut-o un mexican „Chicogrande", despre un om de încredere al lui Pancho Villa, revoluţionarul extrem de ecranizat până acum, doar că, de astă dată, accentul s-a pus pe torturile americanilor cu care au pactizat şi indienii, pe doctori principiali şi nu prea, totul de un fals de telenovelă.
Pe scenă, ca să debuteze cu fast, a venit John Malkovich, ca producător la înduioşătorul „Abel" al actorului devenit regizor, Diego Luna (combinaţie ideală ca prezenţă pentru off-ul de la „Anonimul"). După câteva zile, piesa de rezistenţă: La Roberts, Julia, brunetă, cu un coc între Penelope Cruz şi Audrey Hepburn, defensivă la Conferinţa de presă de după un film pe care nimeni nu l-a aplaudat, dar nici n-a îndrăznit să-l critice cu ea de faţă,