Pe scena Operei Naţionale Bucureşti a avut loc, pentru prima oară în istoria instituţiei, premiera unui balet semnat de George Balanchine (1904-1983). Condiţiile în care acest spectacol a fost programat şi lucrat sînt cu totul speciale. Iniţiativa i-a aparţinut balerinei Simona Şomăcescu, şeful companiei de balet a ONB. De la proiectul depus la sediul The George Balanchine Trust din Statele Unite şi pînă la spectacolul de la Bucureşti, a trecut mai bine de un an. Drumul de la vis la realitate a fost lung şi greu, căci moştenirea celui care este considerat părintele dansului neoclasic este extrem de bine păstrată şi protejată. Licenţele se dau greu, nu toate companiile care le solicită primesc dreptul de a prezenta un balet de Balanchine. Balerinii de la ONB au reuşit să impună respect şi să cîştige încredere, obţinînd astfel şansa ca, timp de trei ani, să danseze în România două balete scurte, semnate de George Balanchine: Vals Fantaisie (spectacol datat 1967), pe muzica lui Glinka, şi Serenade (1934), primul balet pe care coregraful rus l-a pus în scenă în Statele Unite, pe muzica Serenadei în Do major op.48 pentru orchestră de coarde de Ceaikovski. Pentru a pregăti şi superviza produsul artistic finit, un aşa-numit „repetitor“ a sosit oficial la Bucureşti şi a lucrat timp de cinci săptămîni cu balerinii români. Paul Joseph Boos l-a cunoscut bine pe George Balanchine, i-a fost aproape şi a ajuns să pătrundă coregrafiile maestrului în cele mai profunde detalii. Aveţi statutul de repetitor. Ce înseamnă un repetitor în Trustul Balanchine? Textual, înseamnă să îi determin pe dansatori să repete, şi să repete, şi iar să repete, pînă cînd reuşesc să fie perfecţi într-o coregrafie de Balanchine. Aşa aş putea defini jobul meu. Dacă mă refer mai precis la ce fac aici, în România, pot să vă spun că am păşit pragul sălii de balet în urmă cu cinci săptămîni, am urmărit