Intr-adevar, e frustrant sa constati ca n-ai dreptate. Mai ales cand situatia se repeta tot mai des si cand crezi ca le stii pe toate. Nu-ti pui problema ca nici cel care a anticipat un deznodamant nu se bucura ca lucrurile au iesit asa cum au iesit. Poate ca el nutrea aceleasi sperante ca si tine, sustinea aceeasi cauza, a facut parte din acelasi cor de “trompete”, dar, spre deosebire de tine, nu mai crede demult in minuni. In special daca ele ar trebui sa fie rodul unui compromis politic.
In mod evident, a fi realist si echilibrat este pentru justitiarul de tip nou, creatorul de campanii, curente si atmosfere, un lucru de neinteles. Chiar aberant si de dispretuit, dar nu de ignorat. Orice cuvant sau aluzie care i se pare ca ar atenta la giganticu-i orgoliu trebuie taxat ca atare. Doar el face ordine in targ, el traseaza linia corectitudinii politice, el stabileste teme, el stie cine sunt coruptii, incompetentii si nesimtitii.
Are o “ureche muzicala” de invidiat, care ii da tot dreptul, uitandu-se piezis si zambind viclean, sa dea note. In ultima vreme a dobandit si vaste competente psihanalitice. Expert in decelarea valorii si talentului in orice domeniu, prietenul nostru identifica rapid cauzele unui anumit comportament, stabileste diagnosticul si iti scrie sentinta: oricine indrazneste sa aminteasca in treacat ca a avut candva dreptate, chiar daca acest lucru nu il bucura, sufera de frustrare cronica.
In consecinta, situatia e grava: n-ai talent, dar alergi ahtiat dupa recunoastere. Ce mai, esti un afon frustrat demn de mila. Pe care, in imensa-i generozitate, temutul Cerber al “binelui public” ti-o si acorda cu superioritate si nedisimulat dispret. Evident, pe un ton ce se doreste sarcastic, chiar glumet, dar care nu poate camufla vanitatea-i exacerbata.
Spre deosebire de altii, mai esti tolerat. Dar pana cand? Doamne fereste sa mai ai vreoda
