Atrasă de tot ceea ce înseamnă psihopedagogie, a iniţiat o serie de proiecte destinate elevilor, implicându-se deopotrivă în activităţi de perfecţionare a cadrelor didactice.
Florentina Ciomaga şi-a început activitatea didactică în urmă cu zece ani în calitate de consilier psihopedagogic, meserie care în permanenţă îi oferă oportunitatea de a comunica în mod deschis atât cu elevii, cât şi cu părinţii.
În prezent, se ocupă de consilierea individuală, dar şi de grup a liceeniilor din cadrul Colegiului Tehnic „Ion Mincu", alături de care derulează proiecte menite să ofere soluţii la anumite probleme, dar să şi prevină o serie de tentaţii periculoase. Astfel, Florentina a pus bazele clubului „Impact", singurul din judeţ destinat elevilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate.
PORTRET / Alina Alexandra Lăudatu este pregătită să lupte cu infractorii „de catifea”
Marş al tăcerii
„În cadrul acestui club derulez o serie de activităţi care să-i ajute să treacă mai uşor peste lipsa părinţilor. De pildă, organizez interviuri cu personalităţi marcante din mediul universitar sau cu sportivi de performanţă, încercând astfel să le ofer modele de succes care, în ciuda faptului că nu au avut o copilărie tocmai fericită, au reuşit. De asemenea, încerc să îi iniţiez în tainele fotografiei, creaţiile lor fiind postate în albume online", precizează profesoara.
Din dorinţa de a reduce violenţa din şcoli, Florentina a organizat şi un marş al tăcerii, în cadrul căruia elevii au avut sarcina de a promova o serie de mesaje antiviolenţă pictate pe tricouri.
Florentina Ciomaga s-a implicat şi în derularea unei campanii de informare şi sensibilizare cu privire la problematica HIV - SIDA, luptând şi împotriva consumului de droguri, în calitate de membru fondator al Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului, filiala Vrancea.