De Sărbători, mai mult ca oricând, românii de pretutindeni revin acasă, alături de cei dragi, de cei alături de care s-au format ca oameni şi ca profesionişti de primă mână în domeniul De Sărbători, mai mult ca oricând, românii de pretutindeni revin acasă, alături de cei dragi, de cei alături de care s-au format ca oameni şi ca profesionişti de primă mână în domeniul în care activează. Soprana Angela Gheorghiu, de exemplu, care se poate mândri cu faptul că, graţie carierei sale de excepţie, este o adevărată vedetă a presei occidentale a dorit ca, de Crăciun, să fie acasă. În România. Celebra solistă care a fost adesea comparată cu Maria Callas a petrecut noaptea de Ajun şi zilele în care creştinii au sărbătorit Naşterea lui Iisus în familie, alături de cei dragi. În noaptea de 24 decembrie, Angela Gheorghiu, care păstrează de ani de zile tradiţia de a serba acest moment în casa sa de la Bucureşti (dar nu uită niciodată nici să treacă pe la casa părintească de la Adjud), s-a întâlnit şi cu Benone Sinulescu şi Corina Chiriac, care au fost invitaţi speciali. Apropiaţii sopranei ştiau că ea îi apreciază mult pe cei doi artişti şi i-au făcut un cadou acesteia. Întâi şi-a făcut apariţia Benone Sinulescu, dar marea surpriză a Angelei Gheorghiu s-a petrecut jumătate de oră mai târziu când gazda a deschis uşa casei sale şi a văzut-o în prag pe Corina Chiriac. Aceasta a sunat insistent la uşă, dar cei din casă, care "urziseră" planul nopţii de Ajun, se făceau toţi că au treabă, aşa încât să o determine pe Angela să fie ea cea care îşi întâmpină oaspetele şi gustă surpriza! Într-un final, soprana s-a "sacrificat", dar a meritat efortul, pentru că bucuria revederii cu o veche prietenă a fost foarte mare Corina Chiriac a venit "înarmată" cu un ghiveci de flori, o Crăciuniţă, în spatele căreia a încercat să se ascundă. I-a ieşit doar pe jumătate tentativa Cele două artiste s-au