Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea Cuza va demara doua proiecte de 10 milioane de euro finantate cu fonduri UE

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 21 august 2010 ·

Doua proiecte finantate cu fonduri europene nerambursabile vor fi lansate pe data de 1 septembrie in Sala Senatului a Universitatii "Al.I. Cuza". "Cerinte educationale speciale pentru toti" si "Salvati copiii de abandon si neintegrare" sint cele doua initiative, fiecare avind o valoare de aproximativ 5 milioane de euro. In cadrul primului proiect vor fi promovate tehnologii asistive de ultima generatie (n.r.-pentru persoanele cu dizabilitati), programe pentru copiii cu nevoi speciale si pentru parintii lor sau pentru functionarii publici care vor relationa cu ei. "Nu doar nevazatorii, surdo-mutii sau persoanele cu deficiente locomotorii au trebuinte speciale, ci cu totii avem nevoi speciale pentru a relationa corect, eficient si favorabil mediilor de formare", a explicat prof. univ. dr Laurentiu Soitu, managerul proiectului. In cadrul acestei initiative vor fi acordate 900 de burse pentru tineri si vor fi realizate activitati de formare a profesorilor si a persoanelor care lucreaza cu acesti copii. De asemenea, vor fi realizate si stagii de pregatire cu functionari publici si mediatori scolari. Cel de-al doilea proiect, intitulat "Salvati copiii de abandon si neintegrare" are ca scop reducerea ratei de abandon scolar ca o premisa a dezvoltarii permanente. In cadrul acestuia Universitatea va acorda 2.000 de burse copiilor care provin din medii sociale defavorizate. "Putini elevi din mediul rural mai termina liceul, iar si mai putini dintre acestia devin studenti. Pentru acest motiv Universitatea a lansat proiectul care are o valoare nerambursabila de 5 milioane de euro", a conchis Soitu. Doua proiecte finantate cu fonduri europene nerambursabile vor fi lansate pe data de 1 septembrie in Sala Senatului a Universitatii "Al.I. Cuza". "Cerinte educationale speciale pentru toti" si "Salvati copiii de abandon si neintegrare" sint cele doua initiative, fiecare avind o valoar

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum o ora
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Ligia Deca: „Inteligența artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în EDUCAȚIE. 100.000 de profesori, formați în domeniul pedagogiei digitale”

Gandul acum 40 minute
Inteligenţa artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în educaţie, afimră ministrul Educației, Ligia Deca. „Este extrem de important ca această integrare să fie bazată pe digitalizarea platformelor şi a resurselor educaționale”, a precizat e

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 2 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum 2 ore
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 37 minute
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Trupul unui tânăr a fost găsit într-un autoturism în Pitești. Care ar fi fost cauzele decesului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz. Conform unui comunicat transmis joi, 9 mai, de Inspectoratul de Poliţie Judeţ

Razie de amploare în Portul Constanţa / Poliţiştii caută persoane date în urmărire, dar vor şi să deblocheze drumurile de camioanele staţionate şi să le trimită spre locuri de parcare

News.ro acum o ora
O razie de amploare are loc, joi, în Portul Constanţa, unde poliţiştii caută persoane date în urmărire. De asemenea, vor să deblocheze drumurile din incinta portului de camioanele staţionate, acestea urmând să fie îndrumate spre locuri de parcare. ”

Scăderi de prețuri în benzinării: România, în topul țărilor europene cu cel mai ieftin combustibil

Ziua News acum 15 minute
După ce prețurile la alimentele de bază au avut parte de scăderi semnificative, acum și prețul benzinei a scăzut, din nou, ajungând la 7,34 lei/litru, în timp ce un litru de motorină se menține la 7,31 lei. Este a doua reducere de preț la carburanți

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Beneficiile salariale pentru angajați și angajatori: Cum alegem cea mai bună variantă? Ce avantaje fiscale putem avea?

HotNews acum 25 minute
​Pentru a menține pachetele salariale la un nivel competitiv, angajatorii se află într-o continuă explorare a mixului de soluții care, ținând cont de industrie, profilul angajaților și resursele disponibile, poate atinge obiectivele propuse. Desigur

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°