Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/ Demetria Popovici, micuţa pianistă care se visează medic

Publicat in Adevarul, joi 20 mai 2010 ·

Cântă la pian şi chitară, este pasionată de pictură şi de matematică, recită poezii, iar la 13 ani a strâns deja o colecţie impresionantă de diplome.

Născută într-o familie de medici, Demetria îşi doreşte la rândul ei să salveze vieţi când va mai creşte. Deocamdată însă, dorohoianca îi încântă pe cei din jurul ei cu talentul ei muzical. Pasiunea a moştenit-o, spune tânăra.

„Bunicul din partea mamei cânta la acordeon şi pian. A dat şi câteva spectacole împreună cu alţi prieteni de-ai lui. El a ţinut foarte mult ca şi copiii să cânte la un instrument. Pianina este aşadar o moştenire de familie“, a spus Demetria.

La doar cinci ani, Demetria a fost luată sub „aripa“ profesorului de muzică Marcel Dupu, care a ajutat-o să descifreze tainele pianului.

Primele rezultate s-au măsurat în aplauzele publicului prezent la spectacolele şcolare. „Este un copil extrem de talentat şi pune foarte multă pasiune în ceea ce face“, a spus profesorul de pian Marcel Dupu. Anul acesta, tânăra a abordat un instrument total diferit, chitara, sub îndrumarea profesorului Liviu Ciulei.

Deşi nu urmăreşte o carieră muzicală, visul ei fiind să devină doctor, precum părinţii ei, Demetria nu îşi concepe viaţa fără muzică.

„Viaţa fără muzică ar fi anostă. În primul rând, eu exersez ceea ce ştiu până la epuizare. În al doilea rând, sacrific mult timp şi bună dispoziţie. Apoi vine emoţia zilei aşteptate, iar după aceea bucuria când obţii rezultatul dorit. Totdeauna mă ghidez după vechiul îndemn «Ai câştigat? Continuă! Nu ai câştigat? Continuă!». Fără muzică nu aş avea parte de toate aceste sentimente“, a adăugat Demetria.

Premii peste premii

Adolescenta se simte foarte bine în competiţii, indiferent de natura lor. Îi place să caute noi provocări. Ori de câte ori are ocazia, artista intră în competiţie şi nu doar în concursurile m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 39 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 18 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 2 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°