După victoria Stelei din meciul tur, scriam că ea și Chelsea dețin șanse egale să meargă mai departe, fifty-fifty. Nu mi-am schimbat părerea, însă apreciez că formația insulară pornește cu un ușor avantaj. Mic, dar avantaj. Pentru că proaspătul 2-2 cu Man Utd din Cupa Angliei, reușit în deplasare în ciuda unui 0-2 la pauză, pare să-i fi restabilit moralul. Totodată, dacă publicul de pe Național Arena a fost, scuzați limbajul de lemn, al 12-lea jucător al gazdelor, același rol l-ar putea interpreta și asistența de pe Stamford Bridge, nu?
Deși Chelsea are de partea sa și palmaresul, Steaua rămîne în cărți grație rezultatului de săptămîna trecută. Acesta și cred că e principalul cîștig al garniturii roș-albastre: saltul de la statutul de victimă sigură în duel cu campioana Europei la cel de partener. Ca atare, ce se anunța un monolog a devenit dialog, iar Steaua și-a obligat adversarul, unul dintre cei mai trufași și mai bogați, s-o trateze de la egal la egal. Cu considerație, cu respect, chiar cu frică.
O discuție aprinsă a privit modul în care echipa ar trebui să abordeze meciul de diseară. Obișnuit să se bage și în chestiuni care-l depășesc, Gigi Becali a sugerat c-ar fi bine ca Steaua să joace mai închis, mai precaut. Să nu riște. Să aștepte. Să tatoneze. Să apere cu dinții avantajul de-un gol și să se agațe de-o remiză albă care să-i asigure prezența în “sferturile” C2.
Nu-i momentul să dezvolt subiectul, însă afirm că, deși n-are dreptate acum, Gigi Becali a învățat fotbal în ultima vreme. Trăgînd cu ochiul și cu urechea, a progresat. Nu mai iese în decor atît de des și atît de rău. Uneori chiar dovedește fler și sesizează ce altora le scapă. Din păcate, enervează pentru că nu tace o clipă, pentru că turuie ca o moară stricată! Își imaginează că se pricepe la tot și la ceva în plus, din care pricină la două observații de luat în seamă, aruncă ș
