Liderul de la Kremlin se erijează în protectorul valorilor tradiţionale împotriva ofensivei valorilor occidentale "decadente şi subversive".

"Putin - Obama 5:0" titra cu câteva săptămâni în urmă publicaţia "Moscow Times" numărând succesele de politică externă ale liderului de la Kremlin cu trimitere la subiectele majore pe plan internaţional în 2013: conflictul din Siria, reluarea negocierilor cu Iranul, scandalul Snowden, situaţia din Egipt şi boicotarea de către Ucraina a Parteneriatului Estic iniţiat de UE. Iar pentru a întregi apoteotic acest tablou, preşedintele rus se pregăteşte să deschidă pe 7 februarie 2014 Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, pentru a căror organizare s-au cheltuit 37 miliarde euro (!), o probă de megalomanie greu de egalat. Să nu credeţi însă că exerciţiile de admiraţie faţă de Vladimir Putin au loc doar pe teren propriu. Revista "Forbes" l-a desemnat drept cel mai puternic om de pe planetă, poziţie deţinută în mod tradiţional de preşedintele american în funcţie, un alt comentator occidental vorbea despre el ca despre un "Chuck Norris al politicii internaţionale", iar pe coperta ultimului număr din săptămânalul german "Der Spiegel" apărea Putin călcând în picioare steagul Uniunii Europene, o aluzie transparentă la succesul repurtat de acesta în faţa Bruxelles-ului în cazul Ucrainei.

Cu un PIB egal cu cel al Italie şi de opt ori mai mic decât cel al Statelor Unite, Rusia s-a arătat a fi mult mai dinamică şi mai agresivă pe plan internaţional decât e, de pildă, Beijingul, a doua putere economică a lumii. Moscova a ştiut însă să-şi pună în valoare remarcabila forţă diplomatică într-o perioadă în care atuurile sale ca actor de prim rang în domeniul energiei sunt erodate de schimbările globale majore în acest domeniu. Între succesele incontestabile se numără bineînţeles Ucraina, în ciuda mişcării masive de proteste de stradă di