Deputatul PNL Horia Cristian a depus, vineri, la Comisia de revizuire a Constituţiei, un amendament potrivit căruia calitatea de parlamentar a celui care a părăsit partidul pentru care a candidat încetează ca urmare a unui referendum sau prin votul majorităţii calificate a grupului parlamentar.
Horia Cristian a precizat, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că această reglementare va combate traseismul politic prin introducerea procedurii "recall", după modelul american.
Amendamentul depus de deputatul liberal modifică articolul 70 (2) din actuala Constituţie, care ar urma să aibă următorul text: "Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate, de deces ori ca urmare a rezultatului unui referendum iniţiat de Prefectură prin Hotărâre de Guvern, la solicitarea a 25% din electorii din colegiu, în cazul părăsirii formaţiunii politice pe listele căreia a candidat şi a obţinut mandatul sau prin votul majorităţii calificate a grupului parlamentar".
Deputatul PNL a arătat că, astfel, se organizează referendumul local prin care se poate retrage mandatul parlamentarului "traseist", prin solicitarea a 25% din electorii din colegiu.
De asemenea, potrivit lui Horia Cristian, alesul îşi poate pierde mandatul dacă majoritatea calificată a grupului parlamentar din care face parte votează pentru acest lucru, în cazul în care parlamentarul nu-şi respectă angajamentele luate faţă de electoratul său din colegiu sau nu respectă programul de guvernare sau politicile publice asumate ale partidului din care face parte.
Totodată, deputatul Horia Cristian a depus un alt amendament la Legea fundamentală care ar permite sancţionarea unui ministru sau a Guvernului în ansamblu pentru neaplicarea soluţiilor cuprinse în moţiunile s