Motto: „Va veni o vreme când şcoala îşi va propune să formeze mari caractere, adică să refacă structura de rezistenţă a neamului nostru, când cinstea, curajul şi demnitatea îşi vor recăpăta preţuirea ce i se cuvine. Atunci cartea Aniţei va fi o lectură de referinţă, nelipsită din rafturile bibliotecilor şcolare” Gheorghe Nandriş, Prefaţă la mărturia Aniţei Nandriş-Cudla în „20  de ani în Siberia. Amintiri din viaţă”, ed a 2-a, Humanitas, 2006

1. În ziua de 5 decembrie 2013, la aproape 24 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, am citit un interviu cu directorul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române. Interviul a fost realizat în contextul în care, la 1 ianuarie 2014, se împlinesc 60 de ani de când acest institut, ce poartă acum numele „Academician Andrei Rădulescu”, a început să funcţioneze, el fiind înfiinţat prin hotărârea nr. 419 din 14 decembrie 1953 a Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române.

Tonul general al răspunsurilor formulate de reprezentantul oficial al conducerii Institutului de Cercetări Juridice este elogios la adresa istoriei acestei instituţii. Am reţinut, în special, următoarele lucruri:

(i) categoria începuturi: „Primul director al Institutului a fost desemnat Ion Gheorghe Maurer (1902-2000), cunoscutul prim-ministru de mai târziu şi care, prin prestanţa sa politică, a reuşit să realizeze un proiect viabil, de ţinută, care avea să se impună în peisajul juridico-ştiinţific românesc”;

(ii) categoria merite: „În condiţiile concrete ale regimului totalitar comunist, prin aplicarea etichetei de «constante ale dreptului» asupra unor concepte şi categorii ale dreptului socialist, autorii români nu au făcut decât să izoleze un domeniu tehnic al ştiinţei dreptului, neutralizându-l în raport cu politicul”. În acest context am primit următorul îndemn: „Să recunoaştem, simplul exerciţiu şi efort creator de a