Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barack Obama, discurs la Poarta Brandenburg. Cititoare Gândul din Berlin: "Peste tot e poliţie! Nu ai voie nici să deschizi fereastra". LIVE TEXT şi VIDEO

Publicat in Gandul, miercuri 19 iunie 2013 ·

"Ich bin ein Berliner". Patru cuvinte rostite de un preşedinte american în urmă cu 50 de ani au făcut istorie. La jumătate de veac de la celebra vizită a lui John F. Kennedy în Germania, un alt preşedinte democrat, Barack Obama se adresează, miercuri, germanilor şi lumii de la Poarta Brandenburg din Berlin.

Liderul de la Casa Albă se află în prima vizită oficială în Germania în calitate de preşedinte. El a mai ajuns în ţara condusă de cancelarul Angela Merkel şi în 2008, însă nu i s-a dat voie să vorbească la Brandenburg Gate.

Gândul va transmite LIVE TEXT şi LIVE VIDEO discursul preşedintelui american.

>

UPDATE 16:25 Planul Marshall nu va fi uitat niciodată, îi spune cancelarul german preşedintelui SUA. Angela Merkel vorbeşte despre ajutorul Statelor Unite în timpul şi după cel de-al doilea Război Mondial, dar şi ajutorul lui Kennedy pentru oraşul Berlin în urmă cu 50 de ani, precum şi contribuţia Reagan-Gorbaciov la dărâmarea Zidului Berlinului.

UPDATE 16:22 "Berlinul vă urează bun-venit, domnule preşedinte!", i-a transmis primarul capitalei germane oaspetelui de peste Ocean. În acest moment, vorbeşte cancelarul Angela Merkel.

UPDATE 16:15 Berlinezii publică în acest moment pe Twitter sute de fotografii din timpul vizitei preşedintelui american în oraşul lor.

UPDATE 16:00 O cititoare gândul din Berlin, Nicole, ne descrie atmosfera dinaintea discursului lui Obama: "E incredibil ce nebunie e aici. Este cea mai caldă zi din an, cu aproape 40 de grade Celsius. Tot oraşul este blocat. Lucrez în apropiere de Postdamer Platz şi Poarta Brandenburg şi abia pot ieşi din clădire. Peste tot este poliţie! Cei care lucrează în zona Porţii Brandenburg nu au voie nici să deschisă ferestrele".

FOTO: Odd Andersen-AFP-Mediafax

FOTO: Robert Michael-AFP-Mediafax

UPDATE 15:50 Diplomaţia

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 17 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 17 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 17 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 17 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 17 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum 2 ore
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°