Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O noua moda sinistra: sinuciderea la metrou

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 15 septembrie 2005 · ·

Au simtit un corp sub roti

Statia de metrou Aviatorilor, ieri, ora 11.15. Un barbat merge pana la capatul peronului si, cu grija sa nu fie vazut de nimeni, coboara pe sine, folosindu-se de niste cabluri izolate. Mai face cativa metri pana la prima borna. Se asaza in genunchi, cu mainile la spate si barbia in piept. In tunel se vad farurile unei garnituri, apoi se aude un claxon strident si continuu si scartaitul prelung al franelor. Este insa prea tarziu. Metroul intra cativa metri in statie, iar conductorul coboara galben la fata si pleaca cu mainile-n cap. Asa a sfarsit Alexandru Chivoiu. Avea 57 de ani.

Trenul, un ?Bombardier? 2012, circula pe ruta Pipera-IMGB. Mecanicii Sorin Trusca si Marian Popa au stiut ca garnitura trecuse peste corpul unei persoane. Alexandru Chivoiu fusese decapitat de rotile metroului.

Corpul neinsufletit a ramas? prins sub tren mai mult de o ora, pana au venit legistii. Circulatia in perimetrul respectiv a fost interzisa.

?Credeam ca este o carpa?

Marian Popa era socat de accident. Metroul se afla inca in tunel. Mai erau maximum 20 de metri pana la peron. A vazut cum respectivul se tara perpendicular pe sine. ?Credeam ca este o carpa, nu un om. Parca avea o pelerina pe el. Nu am putut face nimic sa evitam accidentul. Era prea aproape. E prima data in15 ani cand mi se intampla asa ceva?, ne-a declarat acesta.

Ironia sortii, administratorul de statie, care nu a vrut sa-si dezvaluie identitatea, se afla pe tura si cand a avut loc accidentul de saptamana trecuta, din Piata Iancului. Acum crede ca este urmarit de ghinion. ?Nu stiu ce sa mai zic. Un astfel de accident nu poate fi evitat. Daca trenul este in plina viteza si se pune frana, calatorii se pot accidenta. Vorbim totusi de 40 de kilometri pe ora la intrarea in statie?, ne-a declarat acesta.

Viata lui Alexandru Chivoiu

Adrian C

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

VIDEO Un urangutan rănit a fost văzut folosind o plantă pentru a-și vindeca rana

HotNews acum 50 minute
Un urangutan de Sumatra din Indonezia s-a tratat folosind o pastă făcută din plante pentru a vindeca o rană mare de pe obraz, spun oamenii de știință, relatează BBC. Este pentru prima dată când un animal din sălbăticie este înregistrat tratând o ran

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°