Revista Finanţiştii spunea pe 13 martie că stabilitatea economică a României depinde de un nou acord cu FMI. Şi nu doar că zicea, ci arăta şi care sunt “semnele”. O înţelegere cu Fondul va limita deprecierea monedei naţionale între 4,5 şi 4,35 lei/euro şi va duce la o micşorare a dobânzii de politică monetară la 4,5%.
La aproape două luni de la “fixarea” reperelor care ar putea anticipa încheierea unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional ce se observă? Cursul de schimb a ajuns la minimul ultimului an şi patru luni (chiar sub 4,35 lei/euro), iar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, atrage atenţia că urmează intrarea într-un ciclu de scădere a dobânzilor.
Iată, aşadar, indiciile aşteptate, care semnalează că putem conta pe un nou acord cu FMI. Iar alături de tandemul curs-dobânzi şi privatizările în derulare constituie dovezi că România e decisă să facă ceea ce i-a sugerat Fondul pentru a ajunge la o nouă înţelegere. Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Lucian Anghel, a declarat după vânzarea pachetului de acţiuni de la Transgaz că “efectele pozitive le vom simţi mai bine odată cu următoarele oferte”. Şi pentru că privatizarea nu se realizează doar prin intermediul pieţei de capital, ci şi cu investitori strategici, premierul Victor Ponta a ţinut să precizeze că patru companii foarte mari şi-au exprimat intenţia de a cumpăra CFR Marfă şi că “până la board-ul FMI din iunie o să avem procedura finalizată”. Ce vreţi mai mult?!
Există însă voci care pun indexul pe datoria externă de peste un miliard de euro pe care trebuie să o achite ori să o gireze statul în luna mai, şi avertizează că vor fi dificultăţi. Să le împărtăşim temerile? Având în vedere că Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor sunt sigure pe un nou acord cu FMI presiunea pe curs şi dobânzi e un fenomen pe cale de dispariţie.
Ceva rămâne totuşi problematic.
